Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O parte din angajaţi se întorc la birouri, după luni de telemuncă: "Cel mai dor mi-a fost de interacţiunea cu colegii"

Cartierul corporatiştilor este din nou animat. După aproape un an de telemuncă, oamenii revin în birourile din Pipera. Nu toţi însă, cele mai multe dintre companii optând pentru reîntoarcerea a 30% din personal, prin rotaţie. Normalitatea pe care o cunoşteam înainte de pandemie depinde însă de campania de vaccinare.

de Redactia Observator

la 16.02.2021 , 21:41

  • Zona Pipera a început să fie din nou animată
  • Firmele doresc să renunţe uşor, uşor la telemuncă

Staţia Pipera. Un singur an, imagini diferite. Înainte de pandemie, peste 125 de mii de angajaţi coborau în fiecare dimineaţă în staţiile de metrou Aurel Vlaicu şi Pipera. Nicio zi fără nervi şi înghesuială. În timpul pandemiei, trenurile de pe aceeaşi rută au fost mai mult goale. 

Acum, zona Pipera începe să se animeze din nou. La un an de la începutul haosului, angajaţii încep să revină în clădirile de sticlă. 

Matei Dumitrescu, partener investiţii tehnologie: Se face un an cred de când experimentăm telemunca. Şi a fost obositor, după aceea ne-am obişnuit, după aceea ne-am perfecţionat şi acum că ne-am întors la muncă e minunat. E o revenire incredibilă. 

Vezi și

În majoritatea companiilor, doar 30% dintre angajaţi revin fizic la birou deocamdată. Ionut, spre exemplu, s-a reîntors la birou, după un an în care şi-a văzut colegii şi clienţii doar pe Zoom.

Ionuţ, agent vânzări: Cel mai dor mi-a fost de interacţiunea cu colegii şi interacţiunea treptată cu clienţii faţă în faţă, lipsa ei ne poate dezumaniza la un moment dat.

Angajaţii duc lipsa atmosferei de la birou şi a discuţiilor faţă în faţă 

Atmosfera de la birou i-a lipsit şi lui Şerban. 

Şerban, agent vânzări: Revenirea a fost una faină, deja făcem planuri să ne vedem mai des, să ieşim, vine şi primăvara. E un sentiment plăcut. Normalitatea aia de care am dus lipsă atât de mult timp îşi face simţită prezenţa cu paşi mărunţi în vieţile noastre.

Andreea Cionca, manager director: Suntem manageri de criză, am fost antrenaţi pentru situaţii de genul acesta. Oamenii noştri vin la birou. E adevărat – jumătate, jumătate deocamdată. 

Între timp, angajatorii iau măsuri suplimentare pentru a evita îmbolnăvirile.

Matei Dumitrescu, partener investiţii tehnologie: Şi ieri ne-am testat toţi cu teste rapide şi asta facem în fiecare zi, oricât de neplăcut ar fi. Dar e mult mai bine să lucrăm cu încredere şi să stăm aproape unii faţă de alţii. 

Experţii spun însă că revenirea tuturor salariaţilor în birouri depinde de campania de vaccinare. 

Andreea Cionca,manager director: Suntem optimişti din perspectiva vaccinării. Sperăm ca în perioada de vară să se diminueze tot pericolul şi să revenim cu toţii la normal.

Mike Hapoianu, general manager mindspace: Deja se vede luminiţa de la capătul tunelului şi companiile au început deja să îşi facă planuri de reîntoarcere. 

La finalul anului trecut, 55% dintre companii lucrau în regim de telemuncă, arată studiile. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » O parte din angajaţi se întorc la birouri, după luni de telemuncă: "Cel mai dor mi-a fost de interacţiunea cu colegii"