Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PNL: RADET să conteste decizia ANRE de majorare a preţului gigacaloriei

Liderul consilierilor PNL din CGMB, Cornel Pieptea, a declarat, marţi, că va solicita ca RADET să fie mandatat pentru a contesta în instanţă decizia ANRE în privinţa energiei termice

de Redactia Observator

la 06.01.2015 , 18:57

Liderul consilierilor PNL din CGMB, Cornel Pieptea, a declarat, marţi, că va solicita ca RADET să fie mandatat pentru a contesta în instanţă decizia ANRE în privinţa energiei termice

”Deşi Consiliul General a adoptat hotărârea de solicitare a transferului acţiunilor Electrocentrale Bucureşti din proprietatea Guvernului în proprietatea municipalităţii, de câteva luni Guvernul nu adoptă această hotărâre care ar rezolva o parte din problemele acestui sistem. În acest moment municipalitatea este nevoită să plătească prin subvenţie o parte din costurile de producţie a energiei termice, fără a putea verifica dacă aceste costuri sunt corecte”, a declarat Pieptea.

El a precizat că cere ANRE, cea care a aprobat majorarea tarifului energiei termice, să facă publice modificările efective din structura tarifului pentru a se putea vedea dacă sunt juste.

Articolul continuă după reclamă

”O creştere cu 10% este extrem de mare. (…) Din informaţiile publice care există la acest moment, nici materia primă nu s-a scumpit atât de mult, fie că vorbim de gaz, fie de alţi combustibili”, a afirmat Pieptea.

El a mai cerut ca ministrul Economiei să dispună corpului de control o verificare la ELCEN referitoare la fundamentarea majorării de tarif, menţionând că decizia ANRE s-ar fi bazat pe o propunere făcută de ELCEN.

Liderul consilierilor PNL a declarat că va solicita demiterea Consiliului de Administraţiei al RADET deoarece instituţia a notificat cu o întârziere de două săptămâni CGMB cu privire la creşterea preţului gigacaloriei şi nici nu a prezentat planul de administrare în termenul legal de 3 luni de la numire.

Pieptea a susţinut că majorările sunt de 17 lei per gigacalorie, însă la baza acestei decizii nu ar fi existat niciun studiu de impact. În acest sens, liderul consilierilor PNL a admis că poziţia liberalilor este similară cu cea a primarului Sorin Oprescu.

"Preţul gigacaloriei pentru populaţie a crescut de la 1 ianuarie 2015, de la 166,1 lei/gigacalorie la 186 lei/gigacalorie (aproximativ 160 lei/MWh), potrivit unei decizii a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei", se arată într-un comunicat al ELCEN.

Decizia ANRE a intrat în vigoare la 1 ianuarie. ANRE transmite producătorilor de energie termică, la sfârşitul fiecărui an, tarifele de facturare pentru consumatorii casnici şi noncasnici pentru anul următor.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat marţi că RADET a fost înştiinţată de ELCEN la sfârşitul anului trecut că din 1 ianuarie 2015 va creşte tariful cu 10,2%.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » PNL: RADET să conteste decizia ANRE de majorare a preţului gigacaloriei