Poliţişti Suceava, surprinși fără mască de protecţie, au început să împartă amenzi. VIDEO
Sunt şi poliţişti care în loc să aplice legea, o încalcă. Este cazul unor agenţi din municipiul Suceava care au ieşit în teren fără mască de protecţie. Asta deşi este obligatoriu acolo. S-au simţit cu musca pe căciulă când au văzut echipa Observat şi au luat măsuri: i-au amendat pe reporter şi operator. Agenţii nu au scăpat nici ei de sancţiuni.
- Revoltaţi că au fost surprinşi fără mască, doi poliţişti merg la intimidare
- Ei au cerut echipei care filma un incendiu la o clădire să şteargă toate cadrele cu ei
Pentru că nu reuşesc să-i convingă, încep verificările. Prima amendă: pentru că nu aveau triunghiurile de semnalizare şi stingătorul.
"Aveţi permis aici, de acces? Băi, cine v-a dat voie să daţi public la Antenă?!"
La scurt timp au apărut şi propietarii clădirii care au cerut echipei Observator să părăsească zona, ameninţând că le vor sparge camera de filmat. A venit imediat şi a doua amenda: în timp ce mutau maşina câţiva metri reporterul aflat pe scaunul din dreapta nu a purtat centura de siguranţă.
"Bun. Noi am intrat pe proprietate privată, dar nu scrie nicăieri că e proprietate privată aici. Noi nu am pătruns prin efracţie nicăieri"
Amenzile se ridică la 870 de lei. de plătit vor plăti şi agenţii. Conducerea IPJ a decis sancţionarea lor cu câte 1.000 de lei pentru că nu aveau mască.
Ionuţ Epureanu, IPJ SUCEAVA: "Conducerea Inspectoratului şi, ulterior, prin ofiţerii desemnaţi pentru verificări, a dispus sancţionarea contravenţională a celor doi poliţişti"
Pentru comportamentul lor, agenţii sunt cercetaţi disciplinar şi nu pot avansa o perioadă de trei ani de zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰