Video Povestea celor cinci colegi de clasă din Ploieşti care au terminat liceul cu media 10
Elevii de clasa a 12-a au încheiat astăzi cursurile şi se pregătesc intens de Bacalaureat. Fiecare unitate de învăţământ a organizat o mică festivitate de premiere, diferită de celebrele careuri cu toţi elevii, însoţiţi de dascăli şi părinţi. La Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Ploieşti, însă, finalul de liceu a fost unul mult mai special. Cinci colegi de clasă au ajuns mândria liceului, după ce au terminat cu media 10 pe line. Aşa că toţi sunt şefi de promoţie.
- Cei cinci elevi au terminat cursurile Colegiului Naţional Mihai Viteazul.
În admiraţia cadrelor didactice, aşa au coborât în curtea unităţii de învaţământ absolvenţii la festivitatea de premiere. Printre ei şi cinci elevi, toţi de la aceeaşi clasă, care au încheiat cu media 10 pe linie.
Emotionaţi, încrezători şi cu planuri mari, cei cinci elevi se pregătesc acum pentru cel mai important examen al vieţii.
Diana Micloiu absolventă de 10: Voi merge în Olanda, la Computer Science and Engineering la Technic University. Ca mulţi dintre colegii mei, vom fi un grup destul de mare.
La fel ca Diana, colegul ei Nicholas are planuri importante pentru viitoarea sa carieră în IT.
Nicolas Cantzer, absolvent de 10: O să urmez inginerie aerospaţială. Am fost deja acceptat în străinătate la mai multe facultăţi din America, din Olanda şi din Anglia.
Andrei Drăgan, absolvent de 10: Informatică. Am ales să studiez la o facultate din România, la Cluj, la UBB.
Cei cinci colegi de clasă sunt membri ai unui cerc de Robotică
Antonio Merlă, absolvent de 10: Doresc să studiez Informatica sau Ingineria Informaţiei, cum i se mai zice, în Germania.
Vlad Nițu, absolvent de 10: Următorii doi ani de facultate mă voi duce în Olanda, iar pentru master nu m-am hotărât încă dacă mă voi întoarce în ţară sau voi rămâne acolo.
Alături de ei, timp de patru ani, au fost atât profesorii, cât şi părinţii.
Vasilica Pană, diriginte: Sunt tare mândră de clasa mea. Mă simt aşa de bine atunci când vorbesc despre rezultatele lor şi cu siguranţă sunt nişte rezultate deosebite.
Dragoș Nițu, părinte: Tot colectivul a fost excepţional, nu au învăţat pentru note. Generaţia asta are o şansă pe care noi nu am avut-o vis-a-vis de libertate.
Cei cinci şefi de promoţie sunt şi membri ai unui cerc de Robotică şi au obţinut rezultate admirabile de-a lungul anului la concursurile de profil.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰