Preot condamnat la 8 ani de închisoare
Un preot francez găsit vinovat că a abuzat de minori, atât în România cât şi în Franţa a primit ieri verdicul. Jean Dominique Lefevre, în vârstă de 66 de ani, va face 8 ani de închisoare în Franţa
Un preot francez găsit vinovat că a abuzat de minori, atât în România cât şi în Franţa a primit ieri verdicul. Jean Dominique Lefevre, în vârstă de 66 de ani, va face 8 ani de închisoare în Franţa
Procesul a durat câteva săptămâni. Un martor cheie a fost o româncă de 33 de ani care a fost abuzată de preotul francez în România, pe când avea 11 ani şi locuia pe străzi.
Procesul preotului Jean-Dominique Lefevre a avut loc la un tribunal din Saon-et-Loire, în vestul Franţei. Procurorii au cerut 14 de ani de închisoare. În final, clericul a primit 8.
Preotul de 66 de ani a fost acuzat că a abuzat sexual 5 minori, în România, dar şi în Franţa.
De la debutul procesului, Jean Dominique Lefevre a fost ezitant. Chestionat, el a vorbit puţin, nu prea cooperant, o atitudine care seamănă bine cu descrierile referitoare la el făcute de martori.
În cadrul procesului, mărturie a depus şi Mirela, o tânără româncă de 33 de ani, care a susţinut că în copilărie a fost victima clericului. Jean-Dominique Lefevre a fost în România între anii 1991 şi 1996, cu o asociaţie religioasă cu scopuri umanitare, care îi ajuta pe copiii străzii. Mirela avea 11 ani când l-a cunoscut pe preot. Tânăra spune că clericul a abuzat-o sexual timp de 4 ani.
Preotul a fost acuzat şi că ar fi violat în Franţa o altă tânără de 33 de ani, care apoi s-a sinucis. Clericul va mai da însă piept cu justiţia. Şi alte procese au fost deschise pe numele lui, tot pentru acte de pedofilie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰