Antena Meniu Search
x

Video Preotul Marcel Şelişte aduce speranță la căpătâiul celor suferinzi. Părintele a ales ca în loc de biserică să slujească în spital

Părintele Marcel nu a avut niciodată parohia lui. Asta pentru că a ales ca în loc de biserică să slujească în spital. Este, de ani buni, figura blândă care încurajează micuţii pacienţi ai secţiei de Oncologie din Spitalul Judeţean Craiova.

de Redactia Observator

la 24.12.2020, 10:00

Vezi și
  • Părintele face câte un miracol în fiecare zi
  • Părintele nu a întâlnit vreun bolnav de la care să nu aibă ce să înveţe.

Cu o răbdare de fier, acesta stă de vorbă cu ei şi îi îndrumă să vadă partea plină a paharului. Spune, însă, că el este cel care are de învăţat de la copii.

La căpătâiul celor bolnavi. Aşa îl găsim mereu pe Marcel Şelişte. Nu a fost niciodată preot de parohie, pentru că a ştiut că singura lui chemare este să aducă alinare celor trec prin suferinţă. Biserica sa este cel mai mare spital din Oltenia.

Cel mai mare vis al său este să poată ajuta cât mai mulţi bolnavi

Asemenea eroilor din poveşti şi desene, părintele face câte un miracol în fiecare zi. Acela de a oferi alinare sufletelor greu încercate.

Reporter: Vă văd plină de speranţă.

Camelia Tudor, mama lui Ştefan: Bineînţeles! Cu speranţă, doar cu speranţă…

Reporter: De unde găsiţi puterea să nădăjduiţi, vă ajută părintele?

Camelia Tudor, mama lui Ştefan: Ne ajută şi părintele şi Dumnezeu, ne ajută foarte, foarte mult. Ne-a întărit, bineînţeles că ne-a întărit şi merg mai departe pentru copil, ca să se facă bine.

Reporter: Cât de mult contează că vă vizitează în fiecare zi părintele?

Camelia Tudor, mama lui Ştefan: Foarte mult!

Marcel Selişte, preot: În cel mai adânc întuneric există lumină, există speranţă.

În cei 12 ani de preoţie în spital, părintele nu a întâlnit vreun bolnav de la care să nu aibă ce să înveţe.

Marcel Selişte, preot: Când vezi aceşti copii cum suferă, te gândeşti la propriile păcate, la situaţia binecuvântată pe care o ai şi îţi pui întrebări vizavi de nevrednicia ta.

Cel mai mare vis al său este să poată ajuta cât mai mulţi bolnavi. A reuşit să strângă în jurul său voluntari. Unii dintre ei, chiar foşti pacienţi.

Alături de ei, strânge bani pentru a dota secţiile spitalului sau a face daruri în prag de sărbători. Şi rămâne fidel chemării sale: aceea de a fi în fiecare zi alături de pacienţi. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Preotul Marcel Şelişte aduce speranță la căpătâiul celor suferinzi. Părintele a ales ca în loc de biserică să slujească în spital