Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prima autostradă începută după Revoluție și terminată în întregime, gata de 1 Decembrie. Are 70 de kilometri, iar lucrarea a durat şapte ani

De Ziua Naţională, primim cu mare întârziere un cadou pe care aproape nici nu-l mai aşteptam. Vom putea circula, în sfârşit, pe prima autostrada începută după Revoluție și terminată în întregime. E vorba de Autostrada 10 care ne va permite să ajungem de la Sibiu la Cluj-Napoca în două ore. Şapte ani a durat construcţia, iar probleme au fost la fiecare pas.

de Alex Prunean

la 20.11.2021 , 19:13

E mobilizare cum nu a fost niciodată pe Lotul 2 al Autostrăzii Sebeş - Turda. Se asfaltează pe ploaie, se montează parapetele, se trasează marcaje. Autorităţile vor ca pe 1 Decembrie să dea drumul traficului pe porţiunea de 24 de kilometri de şosea de mare viteză care leagă Alba-Iulia de Aiud. Deschiderea acestui lot le va permite şoferilor să circule pe o şosea de mare viteză de la Sibiu până dincolo de Cluj-Napoca, la Nădășelu. Sunt aproape 200 de kilometri de autostradă fără întrerupere. Nu şi fără restricţii. 

Şapte ani a durat construcţia, iar probleme au fost la fiecare pas

Chiar şi după inaugurare, un punct critic al autostrăzii rămâne la kilometrul 20, unde, de aproape un an, constructorul se confruntă cu o mare alunecare de teren. Pe o porţiune de câteva sute de metri, şoferii vor fi nevoiţi să încetinească şi să circule din ambele direcţii doar pe un singur sens. Până când? Nu se ştie...

Vezi și

Cristian Pistol, director general CNAIR: Cum bine aţi spus dumneavoastră, noi dăm în circulaţie. Deci lotul de autostradă nu va fi recepţionat. Recepţia se va face după ce toate lucrările sunt finalizate. Noi estimăm că lucrările vor fi finalizate în jurul lunii aprilie a anului viitor. 

Pe acelaşi subiect

Aşa cum ne-am obişnuit deja, alunecarea de teren de lângă Oiejdea nu va fi singura problemă nerezolvată la momentul deschiderii circulaţiei. Şoferii care vor circula pe autostradă şi vor avea nevoie la toaletă…trebuie să se abţină, pentru că cele două spaţii de servicii sunt departe de a fi finalizate. Si nu se va intampla acest lucru mai devreme de luna aprilie a anului viitor.

În ciuda neajunsurilor, Autostrada Sebeş - Turda este prima pe care reuşim să o construim cap-coadă, de la revoluţie încoace. În 2012, A10 a fost proiectată să lege două autostrăzi pe atunci inexistente. 

În cei şapte ani cât a durat construirea ei, A10 s-a împiedicat aproape la fiecare kilometru. Că a fost vorba de alunecări de teren, de lipsa culoarelor de trecere pentru animalele sălbatice, de morminte antice descoperite pe traseu - toate acestea, plus exproprierile greoaie, au întârziat lucrările. Şi au mărit costurile. În actele iniţiale, fiecare kilometru urma să coste 6 milioane de euro. Cumva, a ajuns cea mai scumpă bucată de autostradă construită până acum în România, după lotul Bechtel. În medie, 10 milioane de euro am plătit pentru fiecare kilometru al şoselei dintre Sebeş şi Turda. 

Bogdan Ciprian s-a trezit cu un zid în dreptul porţii. A cerut în instanţă oprirea lucrărilor la autostradă, dar nu a obţinut decât drum de acces făcut de constructor. Acum e singurul om din Alba care are propriul său pasaj, pe sub un drum judeţean. 

Bogdan Sandu Ciprian, proprietar: Mă va afecta foarte tare din partea autostrăzii că nu au pus panouri fonice în paralel cu casa mea, plus acest zid în faţa proprietăţii, care mi-a închis total accesul.

Nu a fost singura surpriză descoperită abia după începerea lucrărilor. O bretea de coborâre în nodul rutier Alba Iulia Sud a fost proiectată să treacă, aparent fără să ştie nimeni, prin mijlocul fostei gropi de gunoi a oraşului. Greşeala de proiectare nu doar ca a întârziat lucrările, dar a şi ridicat costurile, prin ecologizare, cu peste 1,2 milioane de euro.

Graba cu care s-a făcut studiul de fezabilitate a făcut ca la un moment dat autostrada să se împiedice în câţiva stâlpi de înaltă tensiune. Constructorul ceruse mutarea lor, pentru că erau fix în mijlocul căii de rulare. 4 ani a durat până când problema a fost rezolvată.  

În tot acest răstimp, Aiudul a stat cu marile proiecte de infrastructură blocate. În conturile oraşului zac nefolosite milioane de euro, fonduri europene, destinate înlocuirii sistemului de canalizare sau reparaţiei unor poduri. Lucrările nu s-au putut executa, pentru că oraşul ar fi fost complet paralizat.

Oana Badea, primar Aiud: Contracte cu executantul care nu au putut fi puse în aplicare pentru că politia rutieră nu ne-a dat voie ar fi adus un prejudiciu şi mai mare traficului. 

Au fost 7 ani în care drumul de la Sibiu la Cluj-Napoca s-a făcut şi în 4-5 ore. În cei 70 de kilometri care despart Sebeşul de Turda au apărut, între timp, 37 de cruci noi. Alţi 118 oameni au fost schilodiţi în accidente grave. Iar România a ajuns pe primul loc în topul ţărilor cu cei mai mulţi morţi pe şosele. Cu lotul ce va fi inaugurat la 1 decembrie, vom avea 936 de kilometri de autostradă. La cum arată planurile, abia în 2023 ne vom putea lăuda că depăşim 1000 de kilometri de şosele de mare viteză. Ungaria, o ţară cu o suprafaţă de două ori şi jumătate mai mică decât România, are peste 1500 de kilometri de autostradă.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Prima autostradă începută după Revoluție și terminată în întregime, gata de 1 Decembrie. Are 70 de kilometri, iar lucrarea a durat şapte ani