Video Primul spital "SMART" din România, inaugurat după o lucrare de 960 mil. lei. Cum arată noul Agrippa Ionescu
Pentru prima dată în România, un spital implementează tehnologia "SMART hospital", prin care tehnologia şi digitalizarea este baza unei îngrijiri la cele mai înalte standarde pentru pacienţi.
Cum arată un spital "deştept". Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. dr. Agrippa Ionescu" inaugurează noul corp de clădire, construit în proporţie de 95% din fonduri nerambursabile prin PNRR.
Astfel, au fost introduse soluţii de transcriere în timp real a informaţiilor medicale iar sistemele informatice ale spitalului au parte de o infrastructură modernizată care permite digitalizarea completă. În plus, în terapia intensivă cardiovasculară există o platformă de documentare clinică integrată, conectată direct la echipamentele medicale, care permite preluarea automată a datelor - totul ajută la o mai bună urmărire a pacientului.
Noul corp de clădire şi modernizarea celui existent au costat peste 960 de milioane de lei.
Clădirea nouă a fost deja dată în funcţiune în Baloteşti şi va cuprinde toată activitatea medicală şi de la sediul central al spitalului, de pe strada Ion Mincu. Are 520 de paturi, 14 săli de operaţie, două săli de angiografie, trei săli de endoscopie digestivă și un laborator de bronhoscopie. De asemenea cuprinde echipamente PET-CT, SPECT-CT și radioterapie, care vor permite extinderea serviciilor de diagnostic și tratament oncologic. Mai mult, are şi 3 paturi destinate pacienţilor cu arsuri medii.
Ca noutate, spitalul are camere speciale destinate convorbirii medic pacient, sală de mese pentru personalul medical şi auxiliar şi o bucătărie cu echipamente moderne pentru mesele pacienţilor internaţi.
Proiectul a fost implementat de Serviciul Român de Informații, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu", având Compania Națională de Investiții ca structură de implementare.
Spitalul are în prezent aproape 80% dintre pacienţi provenind din populaţia civilă şi este destinat tuturor celor care pot şi îngrijiţi în cadrul secţiilor existente. Se poate ajunge şi prin intermediul mijloacelor de transport în comun.
