Antena Meniu Search
x

Printul Charles e din nou in Romania

Printul lor, mosia noastra. Charles a revenit in Romania. A aterizat la Targu-Mures cu o cursa privata. Mostenitorul coroanei regale britanice a plecat direct spre domeniul contelui Kalnoki din Covasna, unde innopteaza de obicei cand ne viziteaza tara

Vezi și

Romania e o tara ca-n povesti. Cu printi si printese. E drept ca printul nu e de-al locului. Dar mai are un pic si devine. Cel putin o data pe an, lasa semetia castelului regal de la Londra si vine in Ardeal. “Este eternitatea locurilor care este remarcabila. E ca in povestile pe care le citesti in copilarie”, a spus printul Charles.

S-a indragostit definitiv de locurile neatinse, de ospitalitatea oamenilor, dar si de mancarea traditionala ardeleneasca. Fiecare intoarcere in tara, incepe pentru printul Charles cu o vizita la Miclosoara, la conacul contelui Kalnoky. Apoi cu un popas la resedinta din Valea Zalanului, aflata la cativa kilometri distanta.

Casa lui Charles din Valea Zalanului, un sat din Covasna, le-a placut atat de mult ziaristilor de la "Vanity Fair" incat au inclus-o in topul celor mai frumoase zece proprietati private din lume. E si locul preferat de print pentru vacantele din Romania. Dar nu singurul. Charles a pus Viscri, o asezare din Sibiu cu doar cateva sute de suflete, pe harta mondiala a satelor traditionale din lume, aflate in patrimoniul UNESCO. “E absolut minunat, fantastic si acum pot intelege de ce printului Charles s-a indragostit de locul acesta”, a comentat un turist strain.

Si viata localnicilor din Malancrav, pana nu demult un sat izolat din Sibiu, s-a schimbat dupa ce o fundatie patronata de printul Charles a reabilitat biserici, case si a deschis o fabrica de sucuri naturale.

Iar la conacul din sat, reabilitat tot de fundatia printului, strainii descopera viata simpla de la tara. Si vin, indiferent de anotimp, sa se bucure de vacanta.

Ultima vizita pe care printul a facut-o in Romania a fost in iunie, anul trecut. Cand s-a oprit in cateva sate din Mures. Unde ar putea sa se intoarca si acum pentru un proiect al fundatiei pe care o patroneaza.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » Printul Charles e din nou in Romania