Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Producem cartofi, dar îi mâncăm tot din import

Prăjit, piure, la cuptor sau în salată. Indiferent de reţetă, cartoful rămâne un aliment de bază. Consumăm, în medie, 100 de kilograme de persoană, în fiecare an. Cu toate acestea, micii fermieri se luptă să supravieţuiască pe o piaţă sufocată de legume din import.

de Cristina Oprea

la 23.09.2020 , 00:19

Suntem în comuna Mârşani din Dolj. Cultura de cartofi pe aceste meleaguri este o tradiţie. Producătorii au ajuns însă să-şi vândă marfa direct în faţa porţii. Pe piaţă. nu mai au loc. Aşa că munca localnicilor rămâne la mila intermediarilor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De când se ştiu, Maria şi Marin Badea muncesc pământul, iar vânzarea legumelor a fost principala lor sursă de venit. De la un an la altul, banii sunt tot mai puţini.

Vezi și

Reporter Observator: S-a întâmplat să rămâneţi şi cu cartofii nevânduţi?

Marin Badea, producător: Eh, păi ce? Numai o dată? Şi dacă ne ducem la piaţă, la oraş, cine le ia? Nu le cumpără nimeni.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, numai anul trecut, ţara noastră a importat peste 200 de mii de tone de cartofi proaspeţi sau congelaţi. În schimb, am exportat doar. 5 mii de tone, adică de 40 de ori mai puţin.

Virgil Tulbă, inspector camera agricolă: Spania, Germania, Italia, dar vin şi cartofi din Polonia, cartofi din Grecia. Cartofi care n-au nici gust şi sunt exact ca cauciucul.

Între 6 şi 8 minute. Doar atât durează să prepari o porţie de cartofi prăjiţi, din categoria celor congelaţi. Şi chiar dacă sunt mai scumpi şi, nici pe departe la fel de gustoşi ca cei proaspeţi, româneşti, mulţi aleg, totuşi, prima variantă. 

În tot acest timp, ministrul Agriculturii dă vina pe agricultori.

Adrian Oros, Ministrul Agriculturii: Fără cooperative nu vom putea, cei mici, că sunt procesatori, că sunt producători, niciodată nu vor putea vinde toată producţia.

În luna martie, Ministerul Agriculturii a lansat o platformă online dedicată micilor producători de legume. Un portal care să faciliteze colaborarea dintre agricultori şi marile lanţuri de retail. În şase luni, site-ul a adunat doar. două anunţuri.

Cristina Oprea Like

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Producem cartofi, dar îi mâncăm tot din import