Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Profesorul din Oradea, amendat că a instigat elevii să nu poarte mască, oferă noi detalii despre momentul incriminat (Video)

Uite masca, nu e masca. Profesorul de lupte de la Oradea, care a instigat elevii să nu poarte mască, recunoaşte că a greşit. Spune însă că elevii nu au fost în vreun pericol pentru că au avut măşti pe faţă tot timpul. Ultimul cuvânt îl au însă procurorii: profesorul este acum cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

de Redactia Observator

la 24.09.2020 , 20:59

  • Profesorul încearcă să diminueze impactul momentului.
  • Profesorul este cercetat penal și pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Nelu Pop, profesor de lupte: Asta se cere de la noi, să nu facem absolut nimic, să stăm precum animăluţele în ţarc. Vă îndemn şi pe voi să protestaţi sub o formă sau alta, paşnică, bineînţeles. 

Îndemnul la nerespectarea regulilor, lansat de profesorul Nelu Pop prin intermediul unui clip şi viralizat pe internet, este acum negat chiar de cel care l-a iniţiat. 

Nelu Pop, profesor de lupte: Nicidecum eu nu am îndemnat pe nimeni să nu poarte mască sau să nu respecte legea. Probabil că abordarea a fost nepotrivită, într-adevăr. 

Vezi și

Profesorul amendat cu 2.500 de lei pentru că nu a purtat mască în sala de clasă ia apărarea elevilor care au participat la protestul inedit. 

Nelu Pop, profesor de lupte: Nu, dimpotrivă, ei au purtat două rânduri de măşti sub acea mască cu animăluţul respectiv. Şi eu, inclusiv, am avut şi mască sanitară. 

Autorităţile nu împărtăşesc însă opinia cadrului didactic. Filmarea i-a adus profesorului o plângere penală şi cercetarea disciplinară din partea Liceului Sportiv la care predă. De altfel, şi o parte dintre colegi îi critică gestul. 

Profesor-antrenor: Nu trebuia să facă treaba asta. Știți cum e. E o vorbă, știe toată lumea: dom'le, să vorbești e argint, să taci e aur.

Din cealaltă tabără se aude vocea apărătorilor. 

Sebastian, elev: A fost mai mult inițiativa noastră și el practic ne-a întins o mână de ajutor având în vedere că practic nimeni nu a fost de acord cu noi. 

Profesoară colegă cu Nelu Pop: Nelu a găsit o modalitate să atragă atenția. A trebuit să facă filmarea în clasă pentru că numai așa poți să arăți ce se întâmplă în clasă.

Clipul postat de Nelu Pop a atras câteva mii de reacţii şi comentarii pe reţelele de socializare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » Profesorul din Oradea, amendat că a instigat elevii să nu poarte mască, oferă noi detalii despre momentul incriminat (Video)