Protestul din Piața Victoriei, văzut prin ochii demonstranților pașnici
Jandarmeria a făcut un apel public în care le cere protestatarilor imagini cu huliganii din Piaţa Victoriei. Pe reţelele de socializare sunt însă, deja, multe mărturii filmate. Cei mai curajoşi demonstranţi au mers pe urmele atacatorilor, i-au înregistrat, le-au surprins discuţiile şi au transmis în direct.
Jandarmeria a făcut un apel public în care le cere protestatarilor imagini cu huliganii din Piaţa Victoriei. Pe reţelele de socializare sunt însă, deja, multe mărturii filmate. Cei mai curajoşi demonstranţi au mers pe urmele atacatorilor, i-au înregistrat, le-au surprins discuţiile şi au transmis în direct.
E momentul în care gruparea de huligani pătrunde în mulţime. Îşi ascund feţele, dar nu şi intenţiile.
Filmarea Mădălinei este doar una din sutele făcute noaptea trecută. Tânăra reuşeşte să surprindă momentul în care lucrurile au degenerat. Surprinde însă şi reacţia protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei.
În marea de oameni revoltaţi de acţiunile violente ale huliganilor a fost şi Mădălin. Filmarea lui surprinde momentul în care jandarmii formează un zid uman între protestatarii paşnici şi cei veniţi să provoace haos.
- EMOŢIONANT! Urmând exemplul unei fetiţe, jandarmii cumpără flori şi le OFERĂ manifestanţilor de la protestul...
- Liviu Dragnea: "Nu ştiu în mintea bolnavă a cui s-a născut planul violenţelor de la proteste; Iohannis este...
- A treia zi de PROTESTE! Circa 15.000 de persoane demonstrează, din nou, în faţa Guvernului. Zeci de mii...
Nu toţi cei prezenţi s-au refugiat în spatele cordonului de jandarmi. Câţiva au mers pe Calea Victoriei, acolo unde s-au retras instigatorii. Şi au surprins fiecare moment al luptelor de noaptea trecută. Chiar dacă asta i-a pus în pericol.
Deşi este ameinţat de unul dintre huligani, Vlad continuă să filmeze. În haosul de pe Calea Victoriei, reuşeşte să surprindă câteva momente în care intenţiile celor câteva zeci de protestatari violenţi se văd clar.
În altă parte a străzii, camera unui alt protestatar înfruntă un agresor şi surprinde momentul în care jandarmii intră în forţă în grupul de manifstanţi. Iar huliganii cad în propriile capcane.
Cei mai mulţi protestatari au rămas însă în spatele cordonului de jandarmi. Şi, în ciuda evenimentelor de noaptea trecută, vor reveni în piaţă. Printre ei se numără şi Alin Gălăţescu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰