Antena Meniu Search
x

Radu Mazăre vrea să transforme Mamaia în capitala distracţiei!

Dacă nu-i poate duce pe români la carnavalul de la Rio de Janeiro, atunci aduce carnavalul în România.

Vezi și

Radu Mazăre e hotărât să organizeze cele mai tari petreceri în staţiunea lui preferată. Pentru asta Mamaia trebuie să se schimbe la faţă. Transformarea a început deja cu bani europeni.

Această zonă se va transorma într-un adevărat sambadrom, va fi luminată mai ceva ca în Brazilia. scena la care se lucrează acum de zor va avea formă de vele de vapor, iar carele alegorice vor putea da adevărate spectacole de excepţie

Aşa va arăta la vară centrul distracţiei din Mamaia: o scenă lungă, pe care vor defila frumoasele manechine, se va întinde până în mijlocul unei piscine, de o parte şi de alta a ei vor fi amenjate locuri speciale, de unde domnişoarele vor putea fi admirate.

Cu gândul la ele lucrează de zor şi muncitorii.

Întreaga faleză a staţiunii Mamaia este un adevărat şantier în construcţii. Lucrurile se vor schimba însă până la începutul sezonul estival. Totul va fi pavat cu granit, vor apărea şi băncuţe noi, mobilier urban nou-nouţ şi va fi şi o pistă de biciclete.

Faleza pe care vor defila carele alegorice va fi lărgită. Să încapă mai mulţi spectatori, dar şi biciclişti. În staţiune va fi amenajată o pistă specială pentru ei. Şi trei pasarele pentru pietoni.

În aprilie se va deschide un nou şantier. Atunci vor începe lucrările la Şoseaua de Coastă, un drum cu patru benzi care le va permite turiştilor să ajungă mai uşor din Tomis în Mamaia. Proiectul ar trebui să fie gata în 2015.

"Vorbim, în staţiunea Mamaia, de peste 20 de milioane de euro investiţi într-un an, un an şi jumătate şi de şoseaua de coastă de aproximativ 10 milioane de euro", spune Ani Mierlă, directorul Direcţiei Dezvoltare Programe din cadrul Primăriei Constanţa.

Aceste investiţii ar trebui să transforme Mamaia în capitala distracţiei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Radu Mazăre vrea să transforme Mamaia în capitala distracţiei!