Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacţia unui turist străin care a venit să viziteze Viscri, satul făcut celebru de Prinţul Charles: "E uimitor. Sunt aici pentru prima oară"

Este forfotă pe uliţele satelor săseşti Transilvania. Una dintre zonele României care s-au dezvoltat cel mai rapid în ultimii ani. Surprinzător însă, acum pe uliţe nu turiştii străini sunt cei mai mulţi, ci românii nostalgici, care vor să retrăiască emoţiile şi parfumul copilăriei, în mijlocul naturii. 

de Redactia Observator

la 04.07.2022 , 21:46

Pe uliţele satelor săseşti din Transilvania, turiştii se grăbesc să simtă adevărata viaţă la ţară de la primele ore ale dimineţii.

Turist: Sunt aici pentru prima oară, e uimitor, totul e incredibil de bine prezervat.

Turismul ecologic era o noţiune care pur şi simplu exista în satele săseşti. Asta a atras. La începutul anilor 2000, străinii erau majoritari pe uliţele satelor, în proporţie de 75%. Veneau să trăiască tot ce nu puteau la ei în ţară: să vadă animale în natură, să pună mâna pe lut, să se conecteze cu pământul. 

Vezi și

Unul dintre primii turişti care s-au îndrăgostit de acest loc a fost prinţul Charles

Pe acelaşi subiect

Caroline Fernolend, preşedintele fundaţiei Mihai Eminescu: Avem atâtea lucruri frumoase pe care noi încă le trăim autentic şi de aceste lucruri alteţa sa regală a fost fascinată. Asta a motivat românii să vină la Viscri. Acum vin mai mulţi români decât străini la Viscri. 

Povestea dezvoltării zonei a început când mai mulţi saşi născuţi în România, dar plecaţi în Germania în timpul comunismului, s-au întors acasă şi au început să investească în turism. Michael Schmidt a fost unul dintre primii.

Michael Schmidt, antreprenor: Mi-a venit ideea să încerc să cumpăr casa parohială din Criţ, să cumpăr casa natală părintească înapoi şi am reuşit. Sunt mândru de chestia asta şi s-au aprins şi alţii şi am dat impulsul să se facă ceva. 

Cu timpul, românii au văzut că se poate şi au început şi ei să pună umărul la renaşterea satelor săseşti. Dacă acum 10 ani erau 10 paturi de cazare în Criţ, azi sunt peste 160 de camere disponibile pentru turişti. Preţurile variază între 30 şi 80 de euro pe noapte.

Caroline Fernolend, preşedintele fundaţiei Mihai Eminescu: Avem un whatsappul satului unde spunem: am un viţel de vânzare sau am un purcel. Şi asta e foarte bine pentru economia locală, fiindcă una face smântână, cumpărăm ouă, oferim tot în afară de ulei şi cafea şi zahăr, cumpărăm tot din sat şi atunci prosperăm.

Zona a continuat să se dezvolte în toate direcţiile

Azi, există şi un traseu de mountain bike pe o distanţă de 104 kilometri, care leagă 8 sate săseşti de Sighişoara. 

Ruxandra Hurezeanu, scriitoare: Dovadă că aceste sate mai au o şansă dacă noi ne străduim şi alături de saşii care au rămas participăm şi noi la reconstrucţie

Banii mulţi aduşi de turiştii lumii au ajutat comunitatea să se dezvolte, iar pe tineri i-a convins să rămână acasă şi să aleagă România în locul marilor oraşe ale lumii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri sociale » Reacţia unui turist străin care a venit să viziteze Viscri, satul făcut celebru de Prinţul Charles: "E uimitor. Sunt aici pentru prima oară"