Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Realitatea virtuală, terapie pentru copiii cu tulburări din spectrul autismului. La Braşov, un experiment i-a adus în sania Moșului

Călătoria lui Moş Crăciun pe care în zilele noastre o putem urmări în timp real şi cu ajutorul tehnologiei poate fi un prilej minunat pentru copii de a învăţa lucruri noi. De exemplu, un experiment realizat prin intermediul ochelarilor de realitate virtuală te transpune direct printre ghețarii de la Polul Nord. Iar ora de geografie se transformă astfel într-o experiență captivantă, chiar şi pentru cei mai greu de stăpânit elevi.

de Claudiu Loghin

la 24.12.2021 , 15:21

Suntem la lecţia de geografie, la o grupă de copii cu dificultăţi de învățare și tulburări din spectrul autismului, din cadrul unei asociații din Brașov. Experiența virtuală începe cu o discuție pregătitoare și proiectarea unor fotografii tridimensionale. Apoi, începe călătoria vituală spre Groenlanda și Polul Nord. Și, pentru că e Crăciunul, copiii au luat un loc virtual în sania Moșului şi l-au însoţit peste tot în lume. 

Alina Ilieș, administrator companie VR: Imaginile sunt 360, deci ai absolut senzația că ești acolo. Poți să privești sus, jos, stânga, dreapta, este foarte reală imaginea.

Părinte: Mi se pare o experiență extraordinară, copiii se simt nemaipomenit, se simt de parcă ar fi la Polul Nord, şi noi ne-am simţit la fel.

Vezi și

Realitatea virtuală, o metodă plăcută de învăţare pentru copii

Pe acelaşi subiect

Experiențele de învățare cu ajutorul tehnologiei de realitate virtuală sunt potrivite pentru multe din orele care, altfel, duc lipsă de suport vizual potrivit: de la incursiuni în structura unui atom, până la cele mai fascinante călătorii în interiorul unei plante care se hrănește. 

Antonia Domokos, psiholog: Este foarte importantă metoda asta, prin expunere vizuală, tocmai pentru că copiii cu tulburare de spectru, copiii cu tulburări de învățare și inclusiv și noi avem ca sistem de reprezentare acest sistem vizual. Și atunci bineînțeles că, având suportul vizual, și învățarea e mai ușoară.

Inițiatorii acestui proiect social își doresc să extindă experiențele de realitate virtuală și la alți beneficiari din categorii de risc, cum sunt persoanele din case de bătrâni sau copii și tineri din centrele de plasament.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Ştiri sociale » Realitatea virtuală, terapie pentru copiii cu tulburări din spectrul autismului. La Braşov, un experiment i-a adus în sania Moșului