Video Rețete tradiționale de Crăciun din Ardeal: cozonaci, prăjituri și secretele gospodinelor
Numărătoarea inversă se apropie de final: mâine este Crăciunul, iar în bucătăriile românilor pregătirile sunt pe ultima sută de metri! Cum de pe masa de sărbătoare nu pot lipsi deserturile tradiționale, cozonacii cresc în tăvi, prăjiturile prind culoare în cuptoare, iar fiecare rețetă aduce cu ea amintiri depănate în familie. Indiferent ce desert ajunge pe masa de Crăciun, un lucru este sigur: gustul trebuie să fie cel din copilărie. Haideți să descoperim împreună care este secretul dulciurilor românești!
Suntem la zece kilometri de Reghin, într-o gospodărie din comuna Batoș, județul Mureş. Aici am găsit-o pe Irinuca, o bucătăreasă, trecută de a doua tinereţe, care pregătește de zor prăjituri pentru masa de Crăciun, așa cum se făceau odinioară.
"Asta e prăjitură cu foi de napolitană. Pun un pumn de nuci, unul de biscuiți cu margarină. Pun puţină cafea de aceea cappucino. La 12 ouă pun două linguri de zahăr la ou şi bat 40 de minute", explică doamna Irinuca.
Şi cum pentru ea dorințele soțului sunt literă de lege, în fiecare an, de Crăciun, Irinuca nu uită să pregătească și prăjitura lui preferată.
"Preferata mea e aceea cu mere că aici e zona mărului. E mai uşoară şi ne place că o găsim în orice moment", spune soţul dânsei.
La doar câteva case distanţă, Andreea îi pregăteşte şi ea soţului ei prăjitura cu care l-a cucerit inima în urmă cu opt ani: trio de ciocolată.
"Începem prin a bate albuşurile, cu şase linguri de zahăr. Apoi adăugăm gălbenuşurile. Adăugăm pe rând laptele, făina, cacaua, praful de copt şi toate ingredele necesare. Bineînţeles, după reţeta bunicii şi a mamei mele. Sunt prăjiturile copilăriei. Până la urmă nu lipsesc de pe masa de sărbători şi niciodată din casa noastră", spune Andreea.
Cu o rețetă moştenită de la bunica, prăjitura a ieşit aşa cum trebuia: gustoasă şi plină de savoare.
"Wow! Cea mai bună prăjitură, făcută de cea mai bună gospodină, soţia mea! Felicitări. Este super! Moale, fragedă!", spune Iancu, soţul Andreei.
La doar câțiva kilometri distanță, într-o localitate de pe Valea Luțului, cuptoarele Ecaterinei, ultimele de acest fel din zonă, ard fără oprire. Aici se adună întreaga suflare a satului pentru a coace cozonaci pufoși și aromați.
Şi cum fiecare gospodină are secretele ei, cozonacii pregătiţi de bucătăresele locului, nu fac excepție.
Cuptoarele erau deja încinse, iar gospodinele au profitat de moment şi au pus imediat la copt și pâinea pentru masa de Crăciun.
"Pâinea trebuie să fie coaptă atât jos, cât şi sus.Să fie uşoară, atunci e o pâine bună şi sănătoasă. Când e grea pâinea, nu e de calitate", spune gospodina.
Indiferent ce desert sau preparat tradiţional ajunge pe masa de Crăciun, un lucru rămâne neschimbat: gustul trebuie să ne ducă înapoi în copilărie, acolo unde a început, de fapt, magia sărbătorilor de iarnă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰