Factura la telefonul mobil, UMFLATĂ de Roaming la graniţă
În ţară este ca afară. O simplă setare a telefonului le poate aduce facturi uriaşe la telefonul mobil românilor aflaţi aproape de graniţă. De vină este roamingul involuntar. Telefoanele aleg semnalul mai puternic, dar mai scump din ţara vecină, şi astfel factura se încarcă fără ca utilizatorul să îşi dea seama.
În ţară este ca afară! O simplă setare a telefonului le poate aduce facturi uriaşe la telefonul mobil românilor aflaţi aproape de graniţă. De vină este roamingul involuntar. Telefoanele aleg semnalul mai puternic, dar mai scump din ţara vecină, şi astfel factura se încarcă fără ca utilizatorul să îşi dea seama.
Cei care locuiesc în apropierea graniţei trebuie să stea tot timpul cu ochii pe telefon. O simplă setare a aparatului îi poate conecta la reţeaua din ţara vecină.
Conectarea la operatorul din altă ţară aduce costuri suplimentare însemnate. Un fenomen cu care se confruntă oamenii din peste 500 de localităţi de frontieră. Iar pentru cei aflaţi la graniţa cu Moldova, Ucraina sau Serbia, costurile sunt şi mai mari, pentru că acestea nu sunt parte din Uniunea Europeană.
Cei care nu fac asta plătesc tarife asatronomice pentru convorbiri şi date, mai ales pe graniţa de est.
Astfel, într-o zi de neatenţie, factura poate ajunge la câteva mii de lei.
Specialiştii spun că, oricât ar încerca, operatorii de telefonie mobilă nu pot asigura calitatea semnalului în aceste localităţi. Aşa că telefonul îşi alege semnalul cel mai puternic, adică de la vecini.
Singura soluţie este blocarea roamingului pentru cei aflaţi la graniţă.
Din vară, roamingul în Uniunea Europeană va fi eliminat. Asta înseamnă că românii vor fi taxaţi la fel ca acasă indiferent în ce ţară din Uniune vor călători. Însă tarifele rămân la fel de ridicate pentru ţările din afara UE.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰