Antena Meniu Search
x

Deşi suntem premianţi la nivel european la producţia de miere, românii nu sunt mari consumatori

Deşi premiantă la nivel european la producţia de miere, ţara noastră nu este şi o mare consumatoare. Marii apicultori mai mult exportă decât vând la ei acasă.

de Redactia Observator

la 27.01.2020, 13:03

Vezi și

Deşi premiantă la nivel european la producţia de miere, ţara noastră nu este şi o mare consumatoare. Marii apicultori mai mult exportă decât vând la ei acasă. Iar în ultimii ani şi comerţul exterior începe să fie ameninţat de producătorii din statele din afara Uniunii Europene, care îşi permit să vândă la preţuri mult mai mici.

Nici micii producători nu au o soartă mai uşoară: sunt nevoiți să îşi vândă marfa în târguri de profil şi bat ţara în lung şi în lat pentru a-şi găsi clienţi.

Dumitru Buzilă produce miere de 15 ani. Deşi stupina lui este în Suceava, a venit sute de kilometri pentru a-şi vinde marfa în Craiova, la primul târg apicol organizat în acest an.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Potrivit asociațiilor crescătorilor de albine un român consumă în medie în fiecare an puțin peste 500 de g de miere. O statistică ce ne clasează în Coada clasamentului european și un paradox dacă este să luăm în calcul faptul că România este unul dintre principalii producători de miere din uniune.

Piaţa nu e uşoară nici pentru cei care produc la nivel industrial şi au reuşit să intre în supermaketuri.

Oamenii se tem că nu vor putea face faţă concurenţei ţărilor din afara Uniunii Europene, unde normele nu îi obligă pe producători la investiţii masive, iar costurile producţiei sunt mult mai mici decât în ţara noastră. În Ucraina, de pildă, preţul nu depăşeşte 1,6 euro pe kilogram.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În aceste condiții, oamenii caută să vină pe piaţă cu produse speciale şi reţete unicat. Mierea cu ghimbir a fost o adevărată atracţie la târgul din Bănie.

Producţia de miere în România se situează între 20 și 30 de mii de tone, anual, ceea ce clasează ţara noastră în primii 5 producători la nivelul UE.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Observator » Stiri sociale » Deşi suntem premianţi la nivel european la producţia de miere, românii nu sunt mari consumatori