România, în topul destinaţiilor turistice graţie pădurilor şi satelor fermecătoare
România este în topul destinaţiilor turistice recomandate de cea mai mare platformă de rezervări de apartamente! Ţara noastră ocupă locul 5 în clasament, cu o evoluţie spectaculoasă.
România este în topul destinaţiilor turistice recomandate de cea mai mare platformă de rezervări de apartamente! Ţara noastră ocupă locul 5 în clasament, cu o evoluţie spectaculoasă.
Surprinzător sau nu, în clasamentul făcut de Airbnb, România este pe locul 5 după destinaţii din Statele Unite, Spania, Thailanda sau Australia.
Ce-i drept, nu concurează cu ţările în sine, ci cu localităţi mai puţin cunoscute de acolo, unde turismul este în curs de dezvoltare şi, de asemenea, sustenabil.
Vorbim despre Milwaukee din Wisconsin, Bilbao din Spania, Buri Ram din Thailanda sau Sunbury, Australia.
20 pentru 2020 se numeşte lista întocmită de site-ul de turism care promovează 20 de locuri mai puţin cunoscute turiştilor din întreaga lume, dar care în ultimul an au avut o creştere considerabilă în ceea ce priveşte rezervările făcute de turişti.
Este şi cazul României, cu o creştere de aproape 300%. Despre ţara noastră, străinii spun că are dealuri perfecte, sate vechi fermecătoare şi păduri virgine - adică tot ceea ce caută turiştii care vor o vacanţă pe cărări neumblate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰