Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii îşi cumpără case de vacanţă nu doar pe litoralul românesc, ci şi în Grecia

Vara, mai toată lumea merge la mare. Cazarea e însă din ce în ce mai scumpă aşa că tot mai mulţi români îşi cumpără case de vacanţă pe litoral. Şi nu se uită la buzunar când vine vorba de un apartament aproape de mare. La Nord de staţiunea Mamaia complexurile rezidenţiale apar unul după altul.

de Redactia Observator

la 08.09.2018 , 21:49

Vara, mai toată lumea merge la mare. Cazarea e însă din ce în ce mai scumpă aşa că tot mai mulţi români îşi cumpără case de vacanţă pe litoral. Şi nu se uită la buzunar când vine vorba de un apartament aproape de mare. La Nord de staţiunea Mamaia complexurile rezidenţiale apar unul după altul. Sunt de fapt oraşe în miniatură - cu piscine, săli de fitness sau centre spa. La preţuri similare, sunt oferte şi pe malul mării Egee, în Grecia, unde un dezvoltator construieşte apartamente doar pentru români.

Într-unul dintre cele mai mari ansambluri rezidenţiale de pe litoralul românesc, mai mult de jumătate din apartamente s-au vândut deja. Şi nu vorbim de unul, ci de 10 blocuri. Toate au fost construite în formă de spic de grâu, pentru ca fiecare proprietar să aibă vedere spre mare.

Preţul apartamentelor este peste media celor din Constanţa. Dar răsăritul se vede direct din living. Un apartament cu 2 camere costă 62.000 de euro, iar unul cu 3 camere, 110.000 euro. Ceva mai ieftine sunt garsonierele: 40.000 de euro.

Vezi și

Cert este că în ultimii 5 ani, zona dintre Mamaia şi Năvodari a trecut printr-un boom imobiliar. Iar cererea este tot mai mare.

Dezvoltatorii au şi ei oferte bune. La cel mai mare târg imobiliar din Capitală, vin cu reduceri importante pentru cei care se visează proprietari ai unei locuinţe aproape de plajă. Fie în România, fie în Grecia.

Avantajul locuinţelor de vacanţă, spun investitorii, este că pot fi date spre închiriere, atunci când proprietarii nu stau în ele. În august, spre exemplu, un apartament în Mamaia Nord s-a închiriat şi cu 300 de euro pe noapte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Românii îşi cumpără case de vacanţă nu doar pe litoralul românesc, ci şi în Grecia