Ruşii nu mai vor roşii de la europeni. Europenii, nu mai vor de la noi
Tone de legume şi fructe româneşti ar putea ajunge la gunoi. Europenii nu mai cumpără de la noi, deşi sunt mai naturale şi au mai mult gust. Din cauza embargoului rusesc, au rămas cu ale lor, pe stoc
Tone de legume şi fructe româneşti ar putea ajunge la gunoi. Europenii nu mai cumpără de la noi, deşi sunt mai naturale şi au mai mult gust. Din cauza embargoului rusesc, au rămas cu ale lor, pe stoc
650 de tone de roşii şi castraveţi e recolta zilnică a unei asociaţii româneşti care exportă în ţările comunitare. Producătorii ar putea, însă, să rămână cu marfa stricată, în depozite. Ţările care exportau masiv în Rusia au invadat piaţa UE cu produse foarte ieftine.
Competiţia cu preţurile legumelor importate este mare. Dacă kilogramul de roşii din import se vinde şi cu un leu, cele româneşti se vând cu 3,3 lei.
Anul trecut, România a exportat aproximativ 100.000 de tone de fructe şi legume, atât în ţările Uniunii Europene, cât şi în Rusia. Producătorii europeni au vândut anul trecut mărfuri de 16 miliarde de euro, în special carne, legume şi fructe. Toate aceste produse vor fi redirecţionate către piaţa comunitară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰