Antena Meniu Search
x

Video Satul din Botoșani conectat la cel mai rapid internet din Europa, dar fără apă curentă. De ce a anulat primăria licitație pentru rețeaua de canalizare

Nu au reţea de apă curentă, dar compensează prin tehnologie. Este situaţia şocantă pe care o regăsimt în foarte multe sate din România. În cătunul Balta Arsă din judeţul Botoşani, localnicii încă gătesc la pirostrii, cu apă din puţinele fântâni aflate în sat, dar... au internet de mare viteză, cablu TV şi smartphone-uri de ultimă generaţie.

de Redactia Observator

la 11.08.2023, 10:19

Vezi și

În cătunul Balta Arsă, cu o populaţie de peste 300 de suflete, nu e nimeni care să nu ştie de tehnologie. Au televizoare, telefoane mobile şi acces la internet. Totuşi le lipseşte ceva - reţeaua de apă curentă. 

Reporter: "Cum e cu apa aici?" 

Locuitor: "Cu apa e foarte rău." 

Valentin Varvaruc: primar comuna Corni: "Avem deja în licitaţie proiectarea cu execuţie a lucrărilor de apă şi canal. Problema este că a trebuit să anulăm licitaţia, întrucât avem, o singură ofertă, despre care comisia a spus că este inacceptabilă."

Pe acelaşi subiect

În timp ce apa la robinet rămâne un lux, sătenii navighează pe reţelele de socializare sau pe site-urile web la aceeaşi viteză ca în marile oraşe.

Reporter: "La ce folosiți dumneavoastră internetul?"

Locuitor: "Internetul îl folosesc pentru jocurile copiilor." 

Reporter: "Dar dumneavoastră aşa, vă mai uitaţi?" 

Locuitor: "Mai urmăresc..."

Reporter: "Ce urmăriţi?"

Locuitor: "Pe Youtube, mă mai uit la ştiri, la...ciorbe, prăjituri." 

"E bun internetul!"

Tehnologia, o prioritate

Pentru cei mai mulţi dintre ei, serviciile de telefonie, internet şi cablu tv sunt prioritare.

Locuitor: "Eu dau 108 lei pe două telefoane, internetul, patru cartele şi televiziunea. E foarte bine."

Reporter: "Aţi putea fără internet?"

Locuitor: "Nu!"

Reporter: "Ce faceţi când rămâneţi fără apă?"

Locuitor: "La vecini. Apă de ploaie mai aşteptăm, când plouă punem butoaiele."

Locuitor: "Mergeam la vecinul din partea aceea să aducem cu bidoanele apă din altă parte, ca să avem, mai multă apă."

Dacă statul se mişcă în ritm de melc când vine vorba de infrastructură, companiile de internet nu bat deloc pasul pe loc. România ocupă primul loc în Europa la viteza de internet şi locul 11 la nivel mondial.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri sociale » Satul din Botoșani conectat la cel mai rapid internet din Europa, dar fără apă curentă. De ce a anulat primăria licitație pentru rețeaua de canalizare