Video Scandalul continuă între sindicatul Metrorex şi ministrul Transporturilor. Preţul unei călătorii ar putea creşte
Contracte păguboase cu statul, salarii uriaşe şi negocieri dubioase. Asta a scos la iveală controlul trimis de Ministerul Transporturilor în reţeaua de metrou din Bucureşti.
Metrorex, în atenţia ministrului Transporturilor
Conform ministrului, angajaţi ai companiei de stat ajung să câştige, lună de lună, aproape de 3 ori salariul mediu. Între timp, sindicaliştii din subteran spun că totul este perfect normal.
Ion Radoi, seful USLM: "Dacă domnul ministru se atinge financiar sau de oameni.... nu o să fie bine"
Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor: "Aceste ameninţări nu mă impresionează absolut deloc"
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- Antrenează-ți creierul ca un campion: Cursurile Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Sesiunea...
- 14 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
E doar ultimul episod din scandalul de la metrou. În loc de bani pentru măririle de salarii de după renegocierea contractelor de muncă, ministrul Transporturilor a trimis Corpul de Control la Metrorex.
Compania ceruse peste un miliard de lei. Ministrul dă vina pe sindicat.
Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor: "Consiliul de administraţie a dat mandat nelimitat de negociere unei comisii de 15 oameni, dintre care 10 erau membri de sindicat. Practic, a negociat sindicatul cu sine însuşi. Ca să aveţi o idee, diferenţa de masă salarială la această companie 2021-2020 este de 210 milioane de lei, aproximativ. 9500 de lei în mână un consilier de director Metrorex"
Sporuri pentru condiţiile grele de muncă
Fie că lucrează în subteran sau comod într-un birou la suprafaţă, toţi angajaţii Metrorex iau spor între 20 şi 40% în plus pentru condiţiile grele de muncă. Explicaţia?
Ion Rădoi, lider sindical Metrorex: "Avem aceşti colegi care reprezintă partea de conducere a unităţii dar care au diverse activităţi şi în subteran"
Aşa se ajunge la cheltuieli salariale estimate pentru anul acesta de aproape 900 de milioane de lei. Soluţia? Concedieri sau tăierea salariilor, spune ministrul. Sindicaliştii au altă părere.
Ion Rădoi, lider sindical Metrorex: "Noi avem nevoie de peste o mie de angajaţi să îi angajăm"
Scandalul are toate şansele să ajungă şi la buzunarul călătorului.
Preţul corect e întotdeauna mai mare
Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor: "Care ar fi preţul corect pe care să-l plătim atunci când mergem cu metroul? În condiţiile în care masa salarială a crescut de trei ori, de la 300 la 900 de milioane. Ar trebui să crească preţul de câte ori. Am făcut o simulare a creşterii tarifare cu 20 la sută. Asta ar aduce undeva la 50 de milioane venituri in plus. Ori diferenţa între venituri şi cheltuieli e de ordinul 700-800 de milioane, în zona asta"
Metrorex pierde chiar şi banii pe care i-ar putea câştiga uşor.
Andre Rotaru, reporter Observator: "Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă spune că sindicatul de la metrou a obţinut, prin firma care închiriază şi administreză aceste spaţii comerciale din subteran nu mai puţin de 10,4 milioane de lei din bugetul Metrorex, în perioada 2018-2020"
Doar că banii nu ajung la companie, ci la sindicat. Primele consecinţe ale controlului au apărut deja. Consiliul de administraţie a fost schimbat iar de săptămâna viitoare Metrorex va avea un nou director.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰