Antena Meniu Search
x

Se întâmplă inimaginabilul. România va avea 29 de kilometri noi de şosea de mare viteză până la finalul anului. Până atunci, muncitori scot cu vidanja apa care bălteşte pe șantiere

Din cele şapte tronsoane de autostrăzi promise, care însumează în jur de 90 de kilometri, românii au şanse reale să circule pe 29 de kilometri noi de şosea de mare viteză până la finalul anului. Celelalte şantiere sunt în întârziere.

Vezi și

Din cele şapte tronsoane de autostrăzi promise, care însumează în jur de 90 de kilometri, românii au şanse reale să circule pe 29 de kilometri noi de şosea de mare viteză până la finalul anului. Celelalte şantiere sunt în întârziere.

Anul acesta, şoferii au şanse reale de a circula doar pe autostrada Sebeş-Turda. Mobilizarea pe şantiere este foarte slabă. Doar loturile 2 şi 3, care au împreună 29 de kilometri, ar putea fi deschise în toamnă.

Andreea Popa, corespondent Observator:

Cele două porţiuni de autostradă vor fi date în folosinţă anul acesta. Chiar şi aşa, mai e cale lungă până a finaliza cei 90 de kilometri de autostradă.

Pe autostrada Lugoj-Deva nu se va putea deschide nicio altă porţiune. Se circulă doar pe jumătate de lot, de la Traian Vuia la Margina. Pe cealaltă jumătate, autorităţile nu au scos la licitaţie tunelurile pentru urşi. Pe următorul nu sunt emise autorizaţiile de construire. Şi parcă n-ar fi de ajuns, pe porţiunea dintre Ilia şi Şoimuş constructorul nu poate înainta cu autostrada din cauza liliecilor.

Ionuţ Ciurea, Asociaţia Pro Infrastructura:

Sunt multe proiecte care au multe blocaje de ordin birocratic, de ordin tehnic şi de ordin contractual. Compania nu se înţelege cu constructorii pentru că aceste licitaţii de execuţie au fost lansate pe documentaţii slabe.

Gina Vacariu, reporter Observator:

De un an ne uităm la cei 3 kilometri din autostrada Bucureşti-Ploieşti ca la un muzeu în aer liber. Cel mai scump din România. Lucrarea a costat 30 de milioane de euro, a fost începută acum 7-8 ani, finalizată anul trecut şi nu a putut fi deschisă pentru că autorităţile s-au blocat în hârtii.

Autostrada are şi grave probleme de construcţie. Din şanţuri, câţiva muncitori scot cu vidanja apa care bălteşte.

Paisprezece firme care fac lucrările de mântuială sau au întârzieri mari sunt trecute pe o listă neagră şi timp de doi ani nu vor mai putea participa la licitaţii.

Anul trecut, în România s-au deschis circulaţiei zero kilometri de autostradă. În 2015, autorităţile au reuşit chiar să închidă un tronson de 22 de km, după ce o porţiune din şosea a fost demolată şi reconstruită. Anul acesta, oficialii dau asigurări că vor recupera şi vor scoate la licitaţie 800 de km noi de autostradă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Se întâmplă inimaginabilul. România va avea 29 de kilometri noi de şosea de mare viteză până la finalul anului. Până atunci, muncitori scot cu vidanja apa care bălteşte pe șantiere