Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Se schimbă din nou vremea, în câteva ore! Vin ploi puternice şi inundaţii. Sunt zone în care va ninge

După căldură, urmează ploi şi inundaţii. E alertă de cod portocaliu în sud-vestul ţării.

de Redactia Observator

la 12.03.2018 , 21:16

După căldură, urmează ploi şi inundaţii. E alertă de cod portocaliu în sud-vestul ţării, iar în Teleorman mai multe localităţi au fost deja acoperite de ape. Şi la malul mării, vremea extremă a făcut ravagii: o furtună a distrus faleza dintre Eforie Sud şi Eforie Nord.

Şuvoaiele au acoperit complet drumul şi curţile din comuna Plosca, Teleorman. Sunt inundaţii de proporţii, după ce căldura bruscă a topit peste noapte nămeţii strânşi într-o săptămână. Iar acesta este numai începutul. Meteorologii au emis cod portocaliu de inundaţii pentru judeţele din sud-vestul ţării, începând cu această noapte. Sunt vizate de Cod Galben şi râurile din centrul, nordul şi sud-estul României. 

Vremea extremă a lăsat deja urme la malul mării. O platformă de beton care separa Eforie Sud de Eforie Nord s-a dărâmat şi a distrus o parte din plajă. Rafalele şi valurile mari din ultima perioadă au erodat construcţia.

Vezi și

Iar veştile rele nu se opresc aici. În următoarele două zile, ne aşteaptă ploi abundente, cu vijelii şi descărcări electrice, în toată ţara. 

Meda Andrei, meteorolog ANM: "Ce este important, este că aceste ploi vor fi însemnate cantitativ. Local se vor depăşi cantităţi de apă de 15 - 20 de litri pe metru pătrat şi izolat, în special în Banat, Oltenia, Transilvania şi Moldova chiar pot trece de 30 - 35 de litri pe metrul pătrat."

Sfârşitul de săptămână va veni şi cu temperaturi scăzute. La munte şi în Moldova sunt aşteptate ninsori.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Se schimbă din nou vremea, în câteva ore! Vin ploi puternice şi inundaţii. Sunt zone în care va ninge