Video Sf. Mihail și Gavriil, tradiții și obiceiuri. De ce este bine ca astăzi să aprindem o lumânare atât pentru vii, cât și pentru morți
Este zi de sărbătoare pentru creștinii ortodocşi, care îi prăznuiesc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Este ultima mare sărbătoare, înainte de postul Crăciunului. Şi in timp ce unii au ales calea bisericii şi au ţinut postul de peste zi, alţii si au sărbătorit ziua onomastică cu mesele pline cu mâncare şi băutură.
Așa și-au început ziua cei care au vrut ca sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil să le aducă pace și liniște în suflete. Mihaela are 19 ani și de câțiva ani își începe ziua onomastică la slujbă.
Mihaela: Este ziua mea şi am venit să mă rog pentru mine şi familia mea.
Reporter: Simţi că te-a ajutat vreodată faptul că porţi numele unui sfânt?
Mihaela: Mă simt ocrotită în adevăratul sens al cuvântului şi am venit să îi mulţumesc pentru darul acesta că îi port numele.
Sf. Mihail și Gavriil, tradiții și obiceiuri. De ce este bine ca astăzi să aprindem o lumânare
Toate tradiţiile sunt păstrate cu sfinţenie.
Clara Mihociu - reporter Observator: Potrivit tradiţiei, astăzi se aprind lumânări şi pentru cei care au trecut în nefiinţă fără lumânare aprinsă, fiindcă au murit în condiţii tragice, dar lumânările azi se aprind şi pentru cei vii. Se spune că lumina astfel făcută îi va călăuzi în viaţă şi le va purta noroc.
Pentru aproape 1,5 milioane de români, care își serbează onomastica ziua de azi e motiv de bucurie. Potrivit statisticilor, peste 820 de mii sunt bărbaţi şi mai mult de 630 de mii femei. Cei mai mulţi poartă numele de Mihai, Mihela, urmate de Gabriel şi Gabriela, dar şi alte derivate ale acestora. Şi deşi e zi de post, mulţi dintre ei au vrut sa aibă pe mese cele mai bune preparate pentru invitați.
Chef Florin Vechiu - producător local: Sunt preparate făcute in casă. După cum şltiţi, românul nu se dezminte niciodată şi tot timpul are în vedere proidusele noastre tradiţionale.
Preoții însă ne amintesc ca însemnătatea sărbătorii de astăzi este cu totul alta.
Preot Lucian Apopei, purtător de cuvânt MMB Iaşi: Tradiţia zilei de astăzi este să fim buni, precum îngerii. Să avem un comportament îngeresc, de altfel la Sfânta Liturghie ne rugăm să fim precum îngerii, să aducem rugăciuni precum îngerii.
Arhanghelul Mihail este, potrivit tradiţiei, conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar Arhanghelul Gavril a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i dea vestea că îl va naşte pe Mântuitorul Iisus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰