Sorin a fost ÎNMORMÂNTAT în ziua în care s-ar fi bucurat de media 9 la BAC. Băiatul și-a dat ultima suflare sub roțile unei cisterne, împreună cu tatăl său
Un elev de 19 ani a pierit alături de tatăl său chiar înainte să afle că a promovat bacalaureatul. Sorin plecase la mare să se relaxeze după examene, dar, pe drum, tânărul fără experienţă a pătruns pe contrasens şi a intrat într-o cisternă plină cu azot.
Un elev de 19 ani a pierit alături de tatăl său chiar înainte să afle că a promovat bacalaureatul. Sorin plecase la mare să se relaxeze după examene, dar, pe drum, tânărul fără experienţă a pătruns pe contrasens şi a intrat într-o cisternă plină cu azot.
Pe un drum drept, sub roţile cisternei încărcate cu azot, Sorin îşi dădea ultima suflare. La fel şi tatăl lui, captiv pe scaunul din dreapta al maşinii distruse. Erau în drum spre mare. Emoţiile examenului de bacalureat îl copleşiseră pe tânărul de 19 ani, care, din nerăbdare, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe constrasens. Avea permis de conducere de doar câteva luni.
Cristi Georgescu, corespondent Observator:
Apropiaţii povestesc că în aceeaşi maşină cu Sorin Mihai Panait şi cu tatăl său trebuia să urce şi sora acestuia însă, în dimineaţa de sâmbătă, atunci când urmau să plece în drum spre mare, a decis să rămână acasă pentru că era mult prea cald.
Azi, la liceului "Elie Radu" din Ploieşti, a fost doliu. Pe listele rezultatelor de la examene, lângă o medie de aproape 9, este trecut numele lui Sorin. Ar fi trebuit să sară în sus de bucurie. Dar câteva străzi mai departe, era condus pe ultimul drum.
Pe Facebook, colegii tânărului scriu sute de mesaje de condoleanţe.
La cea mai grea probă, cea de matematică, Sorin a luat aproape zece. Era pasionat şi şi-ar fi dorit să urmeze o facultate de acelaşi profil.
Trebuie să citești și aceste articole!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰