SPECIAL! Senzaţie în rochia de banchet
Petrecerile de sfârşit de liceu sau facultate trebuie să fie de neuitat. De aceea un rol important îl joacă şi rochia pe care o va purta fiecare absolventă în parte. Prima propunere vestimentară aparţine unei creatoare de modă ale cărei rochii au făcut senzaţie chiar şi în cetatea filmului.

Se apropie luna iunie şi pentru multe domnişoare asta înseamnă petrecere. Nu mă refer la distracţia de pe plaje, ci la evenimentele de sfârşit de an şcolar sau universitar. Indiferent că vorbim despre domnişoare care termină gimnziul, liceul sau facultatea, ştim un singur lucru. Toate vor să strălucească la petrecerea de final.
Având în vedere că au mai rămas doar câteva săptămâni până atunci şi ştiind că toate aceste tinere sunt ocupate acum cu pregătirea pentru admitere, bacalaureat sau licenţă ne-am gândit să le dăm o mână de ajutor. Aşa că am mers la două case de modă importante din din România şi am cerut sfatul specialiştilor în materie de rochii de bal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰