Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spitalul modular de la Brașov ar urma să fie inaugurat cu paturile deja existente (Video)

Acest spital modular ar trebui să fie gata înainte de sfârşitul lunii. Cel puţin asta promit cei responsabili. Doar că rolul lui este, în primul rând, să preia complet secţia de ATI care există acum în Spitalul Judeţean. Aduce în plus alte 15 paturi, unul pentru pacienţi gravi, 14 pentru pacienţi în stare mai bună.

de Redactia Observator

la 06.08.2020 , 22:05

  • Spitalul modular de la Brașov a costat 12 milioane de lei.

Despre spitalul modular din Braşov s-a vorbit încă de la începutul pandemiei. Trebuia să fie gata de două luni, însă lucrarea a început foarte târziu, aproape de data la care ar fi trebuit să fie finalizată. 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: În acest moment noi discutăm despre module aflate în curtea Spitalului Judeţean, care ar trebui, pe 21 august, să fie funcţionale. Sunt 28 de paturi, din care să vedem câte vor fi de terapie intensivă, câte vor fi de terapie intermediară sau pentru suspecţi. 

Din cele 28 de paturi de terapie intensivă, doar 14 vor fi utilate pentru cazuri severe, celelalte fiind pentru pacienţii în stare stabilă. 

Vezi și

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: Au două saloane de câte 7 paturi, astea sunt 14, şi mai au încă două saloane care sunt cu alte 14. Deci 14 dintre ele vor fi cel mai probabil astea dotate imediat cu ventilatoare, cu tot de terapie intensivă, celelalte la un nivel mai jos, poate ventilatoare şi echipamente de monitorizare.

Din cele 14 paturi ATI pentru pacienţi foarte gravi, practic doar unul singur va fi nou. Celelalte 13 sunt paturile deja existente în Spitalul Judeţean, dar care vor fi mutate în cel modular. Scopul? Dezinfecţia clădirii şi desfiinţarea secţiei ATI Covid care există acum. 

Andrea Neculau, director DSP: Foarte probabil o primă etapă va fi operaţionalizarea a 15 paturi, respectiv a celor care erau deja existente în secţia de până acum, le vom muta aici.

Autoritățile promit că spitalul modular realizat din containere metalice va fi gata pe 21 august, iar în două zile ar trebui să fie complet echipat. Asta pentru că aparatura ar exista deja. 

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: Să vedem ce echipamente este nevoie de ele ca să le trimitem din depozitele noastre, din depozitul strategic şi bineînţeles să înceapă dânşii să pună la punct programul gărzilor, turelor, pentru ca să poată să funcţioneze.

Spitalul modular este finanțat din bani de la Consiliul Județean Brașov și a costat aproape 12 milioane de lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri sociale » Spitalul modular de la Brașov ar urma să fie inaugurat cu paturile deja existente (Video)