Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spitalele din Gorj revin la normalite, după ce numărul celor infectaţi cu noul coronavirus a scăzut

Spitalele încep să intre pe un făgaş normal. Numărul celor infectaţi cu SARS COV 2 a scăzut semnificativ în ultima perioadă. Multe secţii sunt deja goale, iar în unele spitale nu au mai fost internate persoane confirmate pozitiv de mai bine de o săptămână. O veste bună pentru pacienţii cu alte afecţiuni, care pot primi acum asistenţa medicală pe care o aşteptau de luni bune.

de Redactia Observator

la 01.06.2021 , 08:42

Managerii spitalelor suport Covid din judeţul Gorj se pregătesc pentru revenirea la normalitate. Numărul pacienţilor infectaţi cu COVID a scăzut considerabil, iar unităţile medicale sunt gata să trateze şi oameni ce suferă de alte afecţiuni.

"Da! Este un lucru bun. Este ceva bine pentru populaţie. Nu mai stăm să aşteptăm pe la uşi".

"Este un lucru bun, dar nu este în regulă că stăm şi aşteptăm foarte mult. Nu putem lua legătura cu doctorii. Ne pasează ca dintr-o parte în alta", spun oamenii.

Vezi și

Întoarcerea la normalitate

Pe acelaşi subiect

Managerii spitalelor din Gorj spun că revenirea la normalitate se va face treptat.

Dumitru Vienescu-manager Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu: "Se observă o scădere a numărului de pacienţi pozitivi, chiar şi a incidenţei la nivelul judeţului Gorj. Având în vedere că a apărut un ordin al Ministerului Sănătăţii, fiecare spital trebuie spă analizeze situaţia şi să vină cu o propunere pentru reducerea numărului de paturi. Ne pregătim pentru o revenire la normal. Creşterea de adresabilitate a pacienţilor non-Covid care se adresează spitalului a crescut. Trebuie să facem faţă la această situaţie".

Un alt spital din Gorj se laudă cu o premieră.

Alin Efrim-Manager Spital Motru: "Situaţia este una bună. Nu avem niciun pacient pozitiv internat în spital. Avem câţiva pacienţi pe zona de suspecţi, dar în ultimele 6 zile nu ne-a mai venit niciun rezultat pozitiv".

Şi în judeţul vecin, la Spitalul de Urgenţă din Vâlcea, sunt motive de bucurie.

Dan Ponoran-manager Spital Vâlcea: "În ultimele 30 de zile se observă o scădere uşoară a cazurilor pacienţilor Covid pozitivi. Acest lucru nu poate decât să ne bucure".

Autorităţile aşteaptă în continuare instrucţiuni de la Ministerul Sănătăţii cu privire la revenirea la normalitate. Gorjul este în topul judeţelor cu cea mai mică rată de infectare din România, cu o incidenţă de 0,10 la mia de locuitori.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Spitalele din Gorj revin la normalite, după ce numărul celor infectaţi cu noul coronavirus a scăzut