Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spitalele din România, expuse riscului contaminării cu noul coronavirus. Medicii se infectează pe bandă rulantă

Spitalele din România sunt adevărate bombe cu ceas, condamnate la contaminare. În lipsa unor protocoale clare, cadrele medicale se infectează pe bandă rulantă, secţii vitale se închid şi spitalele devin focare de coronavirus pentru pacienţi şi medici.

de Redactia Observator

la 24.03.2020 , 20:43

Spitalele din România sunt adevărate bombe cu ceas, condamnate la contaminare. În lipsa unor protocoale clare, cadrele medicale se infectează pe bandă rulantă, secţii vitale se închid şi spitalele devin focare de coronavirus pentru pacienţi şi medici. Paradoxal, n-am avut grijă tocmai de cei care ar trebui să aibă grijă de noi. Aşa, România rămâne fără singurul scut în lupta cu pandemia. 

Unul după altul, spitalele din ţară sunt "virusate". COVID-19 loveşte în prima linie de apărare. Zilnic, zeci de medici sau asistente află că au fost infectaţi. Neglijenţa, lipsa echipamentelor de protecţie sau lipsa protocoalelor clare sunt principalii inamici.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

30 de medici şi asistenţi de la Spitalul Floreasca din Capitală sunt izolaţi la domiciliu.

Un pacient care s-a prezentat ieri la Unitatea de Primiri Urgenţe a fost confirmat cu coronavirus. Bărbatul a trecut prin cortul de triaj, apoi a ajuns la UPU. De aici, în secţia de cardiologie. S-a reîntors la Urgenţă unde a intrat în contact direct cu un alt pacient intubat. Medicii au constatat că are insuficienţă respiratorie şi i-au făcut testul care a ieşit pozitiv. Pacientul a fost transferat la Victor Babeş.

În urma lui, la Floreasca, două secţii riscă să fie închise dacă un singur contact al bărbatului va fi testat pozitiv. Deocamdată, toţi aşteaptă pe o listă a Direcţiei de Sănătate Publică să li se recoleteze probele.

În judeţul Cluj, la spitalul din Huedin, trei medici şi şase asistente sunt în izolare. Au luat contact cu o pacienta confirmată cu COVID-19. Femeia în vârstă de 72 de ani a fost transferată la spitalul orăşenesc pentru a lăsa locul gol la spitalul de pneumologie din Cluj Napoca. Testul pentru coronavirus l-a făcut abia după câteva zile.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În Braşov, o femeie a fost plimbată între două spitale pentru investigaţii medicale. La Spitalul de Pneumoftiziologie a făcut o radiografie şi un CT şi a intrat în contact cu medici şi asistente, apoi s-a întors la Spitalul de Boli Infecţioase, unde era internată. Starea ei s-a agravat şi a fost testată. Rezultatul a fost pozitiv. Cadrele medicale nu au fost însă testate. Explicaţia este halucinantă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Iar la Botoşani, o femeie de 27 de ani a ajuns sâmbătă la Spitalul Judeţean cu o ambulanţă SMURD. A trecut prin trei secţii, a primit un diagnostic greşit şi, în cele din urmă, a ajuns la Reanimare. A fost testată pozitiv şi azi a fost transferată la Iaşi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În toate spitalele din ţară sunt aproximativ 14 mii de medici. Peste o sută sunt infectaţi. Alte câteva sute de medici sunt în izolare. Iar dacă vorbim şi de asistente, în total, mii de cadre medicale sunt acasă. Asta în timp ce numărul pacientilor confirmaţi cu COVID sau suspecţi creşte de la o zi la alta.

Iar sistemul medical românesc, cel mai "anemic" din Europa după cum spun chiar statisticile oficiale, pare să cedeze înainte ca epidemia de coronavirus să atingă vârful infectărilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Ştiri sociale » Spitalele din România, expuse riscului contaminării cu noul coronavirus. Medicii se infectează pe bandă rulantă