Observator » Ştiri sociale » Subiectele primei probe scrise de la BAC i-au surprins pe elevi

Subiectele primei probe scrise de la BAC i-au surprins pe elevi

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 30.06.2014, 19:40 | Modificat la 30.06.2014, 21:53

Nu buchia cărţii este secretul reuşitei la examen. Ingredientele sunt altele. Ţinutele, ţigările şi băuturile energizante sunt secretul succesului. O spun chiar elevii

Nu buchia cărţii este secretul reuşitei la examen. Ingredientele sunt altele. Ţinutele, ţigările şi băuturile energizante sunt secretul succesului. O spun chiar elevii

Doar o minune mai putea schimba ceva, în bine, de dimineaţă. Cu jumătate de oră înaintea probei scrise la Limba şi literatura română, absolvenţii de liceu îşi consumau nervii în fel şi chip.

Rima, de data aceasta cea a clasicilor, nu cea de la radio, a semănat frica în rândul tinerilor. Dar de ce ţi-e frică, nu scapi, zice o vorbă din popor. Eminescu, Arghezi şi Nichita Stănescu i-au încurcat pe tineri în sălile de examen. Dar şi pe părinţii care aşteptau, cu sufletul la gură, veşti de la copii. "Nu mă aşteptam să pice poezie. Dar au fost acceptabile", spune un elev.

Articolul continuă după reclamă

În 2013, în prima sesiune a bacalaureatului s-a înregistrat o promovabilitate de 55,4%. Candidaţii de anul acesta mai au două probe scrise de trecut: pe 2 şi 4 iulie.