O tânără din Călărași a păstrat un portofel cu aproape 2.000 de euro, pe care l-a găsit într-un Peco. Polițiștii au deschis dosar penal
Polițiștii au nunțat că au deschis un dosar penal pe numele unei tinere, în vârstă de 35 de ani, din județul Călărași, care a găsit un portofel cu aproape 2.000 de euro, carduri și acte, dar l-ar fi păstrat, în loc să anunțe Poliția.
Tânăra este acuzată acum de săvârșirea infracțiunii de însușirea bunului găsit.
"O femeie de 58 de ani, din orașul Breaza, județul Prahova, a sesizat polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dragalina cu privire la faptul că în timp ce se afla într-o stație de alimentare cu carburanți de pe autostrada A2 și-a pierdut portofelul în care avea suma de 1.800 de euro, 150 de lei, acte și un card bancar. Ca urmare a cercetărilor desfășurate cu operativitate, polițiștii au identificat o femeie în vârstă de 35 de ani, din județul Călărași, bănuită că și-ar fi însușit bunul găsit. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, în cauză a fost întocmit dosar penal", informează autoritățile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰