Tezaur românesc, vândut ilegal. 11 brățări dacice au dispărut în străinătate
Procurorii români sunt pe urmele a 11 brăţări dacice pierdute! Au găsit deja în Austria mai multe monede din aur şi argint care au ajuns pe piaţă
Procurorii români sunt pe urmele a 11 brăţări dacice pierdute! Au găsit deja în Austria mai multe monede din aur şi argint care au ajuns pe piaţă, printr-o casă de licitaţii din Germania. Anchetatorii au indicii că această companie se implica frecvent în comercializarea unor comori furate de la noi, făcând tranzacţiile să pară legale.
O parte fascinantă din spirala istoriei stă scrisă în cele 13 brăţări dacice din aur, expuse astăzi la Muzeul Naţional al României.
Între 2007 şi 2011, România a reuşit să recupereze 13 brăţări dacice, pentru răscumpărarea cărora statul a plătit sute de mii de euro. Se crede că ele sunt doar o parte dintr o serie de 24 de obiecte similare. Despre celelalte nu se mai ştie însă mare lucru.
Cum au fost descoperite aceste obiecte antice după sute de ani de cercetări şi mai ales cum au ajuns ele în magazinele de antichitate din Londra, Paris sau New York? Traseul comorilor e pe cale să fie desluşit în totalitate.
Procurorii au aflat că obiectele au fost furate din pădurile de la Sarmisegetuza Regia, apoi preluate de doi cetăţeni români, care colaborau cu intermediari sârbi. Obiectele de patrimoniu ajungeau la Osnabruck, în Germania, unde primeau, printr-o casă de licitaţii, documente false şi de acolo erau comercializate, chipurile, legal, în toată Europa şi America.
Săptămâna trecută, procurorii români au descins la mai multe adrese din Germania şi Austria şi au găsit la percheziţii 164 de monede antice, dintre care 23 din aur, dar şi documente care atestă vânzarea unor brăţări spiralice şi a altor obiecte furate din România.
Firma de licitaţii din Germania este urmărită penal pentru spălare de bani şi complicitate la furt calificat.
N-ar fi exclus ca actele găsite acum să-i conducă pe anchetatori şi la alte obiecte de patrimoniu dispărute. Se caută încă 11 brăţări, mai multe tezaure de monede din aur, dar şi scuturi regale.
Tezaurul dacic e considerat cel mai mare mister arheologic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰