Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tichete de creşă 2023. Condiţii, valoare şi acte necesare

Românii care se află în concediu de creştere a copilului, dar vor să se întoarcă mai repede la muncă, pot beneficia de un ajutor în acest sens, respectiv de obţinerea unor tichete de creşă cu ajutorul cărora să achite serviciile respective.

de Redactia Observator

la 18.07.2023 , 09:03

Tichetele de creşă pot ajuta persoanele cu copii mici să se întoarcă mai repede la muncă Tichetele de creşă pot ajuta persoanele cu copii mici să se întoarcă mai repede la muncă - Profimedia
  • Tichetele de creşă pot ajuta persoanele cu copii mici să se întoarcă mai repede la muncă.

În fiecare lună, mii sau poate chiar zeci de mii de persoane din România intră în concediu pentru creşterea copilului. Acest lucru poate afecta, într-o oarecare măsură, producţia economică a ţării, astfel că autorităţile au căutat soluţii pentru a încuraja persoanele aflate în concediu de creştere a copilului să revină mai repede la muncă.

Un ajutor în acest sens îl reprezintă aşa-numitele tichete de creşă cu ajutorul cărora persoanele aflate în concediu de creştere a copilului pot plăti, practic, servicii de specialitate pentru supravegherea şi dezvoltarea copilului.

Valoarea tichetelui de creşă este de 60 de lei

Articolul continuă după reclamă

Conform autorităţilor din România, valoarea tichetului de creşă a crescut, din acest an, la 600 de lei, respectiv cu câteva procente, până în aprilie 2023 valoarea unui tichet fiind de 570 de lei.

Pe acelaşi subiect

S-a stabilit ca valoarea unui astfel de tichet să se menţină constantă până cel puţin în septembrie 2023, existând posibilitatea ca, ulterior, să se discute despre o nouă eventuală creştere a valorii.

Condiţii pentru acordarea tichetelor de creşă în 2023

În primul rând, trebuie precizat că de tichetele de creşă beneficiază persoanele care au în grijă copil în vârstă de maxim doi ani, sau trei ani în cazul copiilor cu handicap, şi nu mai beneficiază de concediu şi indemnizaţie acordate pentru creşterea copilului.

Tichetele de creşă 2023 pot fi utilizate doar pentru achitarea taxelor la creşa unde este înscris copilul, iar tichetele de creşă trebuie să aibă înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod numele şi adresa emitentului, perioada de valabilitate, interdicţia de a fi utilizat pentru achiziţionarea de alte bunuri şi servicii, dar şi numele, prenumele şi codul numeric personal ale salariatului care este în drept să utilizeze tichetul de creşă.

Acte necesare pentru a solicita tichete de creşă

Cum probabil v-aţi gândit deja, pentru a obţine tichete de creşă trebuie să prezentaţi un dosar plin cu documente de identitate sau justificative. Vorbim despre o cerere tip, un act doveditor eliberat de creşa la care este înscris copilul, dar şi despre o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că celălalt părinte sau tutore legale nu beneficiază de tichete de creşă.

De asemenea, mai este nevoie de o altă declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că celălalt părinte sau tutore legal nu beneficiază de concediu şi indemnizaţie creştere a copilului, copie după certificatul de naştere al copilului şi eventuale alte documente solicitate de angajator.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Tichete de creşă 2023. Condiţii, valoare şi acte necesare