Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tramvaie personalizate și spectacol de lumini pentru 561 de ani de București

Du-mă acasă, măi, tramvai! Bucureştiul a împlinit 561 de ani şi a sărbătorit cu tramvaie de epocă, vagoane personalizate cu graffiti şi spectacol de lumini. Peste douăzeci  de artişti plastici din ţara s-au unit într-un adevărat maraton de două zile şi două nopţi pentru a realiza cele mai spectaculoase lucrari. Proiecţiile video de pe clădiri, deja o tradiţie, vor fi mai scurte în această seară, ca să nu se aglomereze.

de Lorena Rădulescu

la 20.09.2020 , 23:22

  • Tramvaiele personalizate circulă până pe 10 decembrie.
  • Zilele orașului sunt marcate și cu proiecții video pe fațadele a 3 clădiri.
  • Cele mai importante știri ale zilei, la Observator 19.

De dimineaţă, pe străzile din Bucureşti au apărut şapte tramvaie personalizate cu graffiti care poartă amprenta unora dintre cei mai buni artiști de street-art.

Mihai Zgondoiu. artist curator: Încercăm să împrietenim arta stradală cu cetăţenii din acest oraş, şi prin care vrem să spunem că nu tot ce este stradal e vandal.

Expoziţia de pe şinele de tramvai s-a plimbat prin mai multe zone ale oraşului.

Vezi și

Robert Tobe, artist plastic: Asta e mişto la proiectul cu tramvaiele pentru că ele circulă prin tot Bucureştiul şi există un acces la mai mulţi oameni.

Bucureştenii îi pot vedea astfel pe Regina Maria, Ion Luca Caragiale sau Mihail Kogălniceanu, ale căror chipuri sunt pe tramvaiele de pe cele mai aglomerate linii.

Tramvaiele personalizate vor circula pe şapte linii, până pe 10 decembrie. Tot cu ocazia Zilelor Bucureştiului s-a organizat şi parada tramvaielor de epocă. Din cauza pandemiei, anul acesta parada a fost fără pasageri. Din convoi a făcut parte şi un tramvai tip V056, fabricat în anul 1956, cu o capacitate de 16 călători, şi care a fost în circulaţie în Bucureşti până în anul 1981.

Zilele oraşului se vor încheia cu un spectacol de proiecţii video pe faţadele a trei clădiri din Piaţa Universităţii. Repetiţiile s-au făcut sâmbătă seara. Proiecţiile vor fi mai scurte decât în alţi ani, tocmai pentru a se putea păstra regulile impuse de pandemie.

Lorena Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri sociale » Tramvaie personalizate și spectacol de lumini pentru 561 de ani de București