Video Tramvaiul reciclării străbate Iaşiul de la un cap la altul de jumătate de an. Colectează lunar o tonă de deşeuri electronice
Românii nu sunt prieteni cu reciclarea, însă avem şi veşti bune, de la Iaşi. Acolo, de câteva luni circulă un tramvai care adună deşeurile electrice. Garnitura se plimbă prin oraş şi colectează din staţii electronicele şi electrocasnicele de care oamenii vor să scape. Deocamdată, adună cam o tonă de astfel de deşeuri pe lună. Şi chiar dacă volumul este sub ţinta de 5 tone propusă de primărie, autorităţile rămân optimiste.
Tramvaiul reciclării circulă la Iaşi la fiecare sfârşit de săptămână, de la ora 9:00. Stă cam o oră la fiecare capăt de linie din oraş şi trece prin toate cartierele din Iaşi. Pe lângă faptul că sunt colectate toate deşeurile electrice şi electronice aduse de ieşeni la capăt de linie, se opreşte şi în staţii, în cazul în care sunt oameni care au lăsat acolo astfel de obiecte.
Tramvaiul reciclării din Iaşi
Are două componente: vagonul obişnuit de tramvai şi încă unul care a fost special modificat pentru a semăna mai mult cu o remorcă. Aici sunt încărcate toate obiectele pe care nu le mai folosesc ieşenii şi le-au adus să le recicleze. Serviciul este absolut gratuit, nu îi costă nimic pe rezidenţi. Pe bază de programare, obiectele pot fi ridicate chiar din locuinţele ieşenilor.
O tonă de deşeuri electrice şi electronice, colectate lunar
Tramvaiul circulă deja de 6 luni pe străzile din oraş, iar în fiecare lună se colectează aproximativ o tonă de deşeuri. Se doreşte să se ajungă la 5-6, chiar 10 tone lunar. Până şi tramvaiul în sine a fost reciclat, pentru că fusese scos din funcţiune. A fost reabilitat şi adus la această formă pentru a fi folosit în mod util. La nivel european, un astfel de tramvai se mai găseşte doar în Elveţia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰