Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Transportatorii de lemne au spart stâncile din Cheile Sohodolului să facă loc camioanelor încărcate cu busteni

Situatie incredibilă într-una dintre cele mai spectaculoase rezervatii naturale din tara noastră. În Cheile Sohodolului, transportatorii de lemne au spart stâncile ca să facă loc camioanelor încărcate cu busteni.

de Redactia Observator

la 17.06.2020 , 17:39

  • Cheile Sohodolului se întind pe mai bine de 300 de hectare.
  • Rezervația este cunoscută în toată lumea.

Pentru că îi încurcau rocile de pe marginea drumului, au început să le distrugă, pur și simplu, cu un picamer, fără să le pese că se află într-o arie protejată. Incidentul a atras deja atenţia comisarilor de mediu care au aplicat amenzi.

Cheile Sohodolului se întind pe mai bine de 300 de hectare. Rezervația este cunoscută în toată lumea pentru formațiunile sale calcaroase unice, monumentele naturale spectaculoase și speciile de păsări protejate care și-au făcut adăpost în pădure și printre stânci. Habitatul poartă acum din ce în ce mai mult amprenta celor care exploatează pădurile din zonă.

Primele distrugeri pot fi observate cu ușurință la nici 500 de metri de la intrarea în Cheile Sohodolului. Deși e rezervație naturală, acest lucru nu i-a oprit pe transportatorii de lemne să spargă, pur și simplu, stâncile ca să facă loc pe șosea camioanelor mai ales că, în această zonă, își rupeau des oglinzile.

Vezi și

Ca să spargă stâncile abrupte, transportatorii ar fi folosit un picamer și un utilaj. Au continuat procedura periculoasă în mai multe zone.

Dovada ilegalității a rămas și acum chiar peste drum de locul în care stâncile au fost distruse. Rămășițele au fost aruncate în albia râului, unde au fost găsite de comisarii de mediu.

Gheorghe Sanda, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj: Acolo este arie protejată și sit Natura 2000, motiv pentru care am descins și am făcut verificările de rigoare. În urma lor, s-a constatat într-adevăr că au fost dislocate anumite roci de pe Cheile Sohodolului.

Incidentul le-a adus prima amendă celor care ar trebui să aibă grijă de zona protejată. 50 de mii de lei, sancțiune pe care a primit-o Obștea Runcu.

Reprezentanții instituției se plâng că le este imposibil să supravegheze întreaga rezervație.

Cosmin Arbagic, președintele Obștei Runcu: S-au spart, dar de un agent economic, nu de obște. Drumul respectiv are 30 de kilometri, e județean. Nu pot să țin oamenii să păzească un drum de 30 de kilometri, ca să nu vină unul să spargă pietrele.

În Cheile Sohodolului, însă, neregulile par că se țin lanț. Tot transportatorii de lemne ar fi tăiat mai multe drumuri forestiere care să le ușureze munca în pădure.

Gheorghe Sanda, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj: Am mai depistat și alte construcții făcute ilegal, fără avizele necesare. Este vorba de niște drumuri forestiere urmare a faptului că, în zonă se exploatează și masă lemnoasă. De asemenea, și în acest caz, am aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 60 de mii de lei.

A fost făcută şi o sesizare către Agenția Națională a Ariilor Protejate. Cei de la Oșbte au contestat ambele amenzi și așteaptă verdictul instanței.

Între timp, zona protejată este supravegheată doar în weekend, când crește numărul turiștilor care ajung la munte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Transportatorii de lemne au spart stâncile din Cheile Sohodolului să facă loc camioanelor încărcate cu busteni