Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trovanții, pietrele care cresc din Buzău! Ar fi nişte pietre mişcătoare, iar cine ajunge în preajma lor, se încarcă energetic

Nu e obligatoriu să rămânem în oraşe în cele 100 de zile de vară! Aşa că, de ce nu am descoperi locuri puţin cunoscute din România?! Puţini ştiu că în Buzău, există "Babele de la Ulmet", nişte pietre uriaşe, cu forme ciudate. Li se mai spune "trovanţi" sau, cum auzim pe la bătrâni, "pietre vii". Iar despre ele, legende sunt multe.

de Redactia Observator

la 23.06.2017 , 17:51

Nu e obligatoriu să rămânem în oraşe în cele 100 de zile de vară! Aşa că, de ce nu am descoperi locuri puţin cunoscute din România?! Puţini ştiu că, în Buzău, există "Babele de la Ulmet", nişte pietre uriaşe, cu forme ciudate. Li se mai spune "trovanţi" sau, cum auzim pe la bătrâni, "pietre vii". Iar despre ele, legende sunt multe.

Ar fi nişte pietre mişcătoare, care cresc de la un an la altul. Iar cine ajunge în preajma lor, se încarcă energetic. 

Din Ulmet, localitatea aflată la numai 44 de kilometri de Buzău, o uliţă cu apă şi noroi duce spre locul misterios. Calea se îngustează din ce în ce mai mult, până devine doar o cărare cu pământ galben, lipicios, care îngreunează înaintarea.

Vezi și

La un moment dat, o privelişte taie răsuflarea şi şterge orice urmă de oboseală. Pietre uriaşe, cu forme bizare, răsar din loc în loc. Oamenii de ştiinţă îi numesc trovanţi. Localnicii le spun Babele. 

Într-adevăr, pietrele sunt cât se poate de ciudate. Unii spun că arată precum carapacele unor broaşte ţestoase.

Alţii spun că seamănă cu farfuriile zburătoare. Însă, spre deosebire de Babele din Munţii Bucegi, cele din Ulmet au devenit cunoscute numai datorită poveştilor spuse de drumeţi. De altfel, o astfel de poveste l-a adus la Ulmet şi pe Mădălin.

Numai că trovanţii sunt creaţia naturii. Şi, din ce spun geologii, au acelaşi mod de a se forma precum perlele. Totul porneşte de la un bob de nisip, care continuă să crească. 

Dar, dincolo de explicaţiile ştiinţifice, Babele de la Ulmet sunt învăluite în legende.

Aşa că e aproape obligatoriu ca, într-una dintre cele 100 de zile de vară, să ajungeţi şi la Babele de la Ulmet. Mai ales că nu sunt singura atracţie din judeţul Buzău. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Trovanții, pietrele care cresc din Buzău! Ar fi nişte pietre mişcătoare, iar cine ajunge în preajma lor, se încarcă energetic