Trump Junior, fiul preşedintelui Americii, vrea să descopere România şi are planificate mai multe vizite
Trump Junior a pus întreaga Românie pe jar. Deşi vizita fiului cel mare al preşedintelui Statelor Unite ale Americii ar fi una privată şi secretă, românii aşteaptă să-l vadă, ba pe lângă Capitală, ba prin centrul Transilvaniei. În judeţul Giurgiu ar putea merge pe un teren de vânătoare privat.
Trump Junior a pus întreaga Românie pe jar. Deşi vizita fiului cel mare al preşedintelui Statelor Unite ale Americii ar fi una privată şi secretă, românii aşteaptă să-l vadă, ba pe lângă Capitală, ba prin centrul Transilvaniei. În judeţul Giurgiu ar putea merge pe un teren de vânătoare privat.
De câteva zile se aude că cineva important va veni în vizită. Unii cred că ar fi Donald Trump jr., alţii nu.
Prin sat e forfotă mare. Oamenii au ieşit să primenească localitatea. Pentru că duminică este şi ziua comunei, îl vor pune şi pe Trump jr. la masă. Dacă rămâne în zonă până atunci.
I-am lăsat pe oameni să strângă fânul de lângă terenul de fotbal. Şi pe drumul către fondul de vânătoare se lucra astăzi. Mecanizat!
Fondul de vânătoare se află la vreo 5 kilometri de satul Singureni. Astăzi, la drumul de acces s-a tot lucrat. Un utilaj a lărgit drumul, iat mai multe camioane au descărcat piatră de râu pentru pavarea acestei căi de acces.
În ciuda acestor pregătiri şi a unor maşini suspecte care au patrulat prin zonă, primarul din Singureni susţine că nu a auzit nimic de vizita lui Donald Trump jr.
Unele surse spun că vânătoarea ar fi avut deja loc. Ba chiar în prezenţa preşedintelui României.
De câteva zile, e o agitaţie suspectă, spun localnicii, şi pe lângă Castelul din Cetatea de Baltă.
Ridicat în secolul 17 cu destinaţie de vânătoare, castelul a fost pierdut la cărţi, incendiat, vândut şi apoi refăcut. Acum este cu circuit închis.
Castelul e cunoscut, in special, pentru degustarile organizate aici, pentru oaspeti de seama, mai mult, pe domeniu, spun localnicii, se poate vana. Un detaliu care, cu siguranta, e pe placul lui donald jr trump. Chiar si asa, in zona a fost liniste toata ziua, iar portile au stat inchise.
Şi Săpânţa ar fi pe lista locurilor de văzut. Autorităţile locale au confirmat că fiul preşedintelui american e aşteptat pe meleagurile lor, chiar în această seară.
Potrivit unor surse, Donald Trump Jr. va părăsi România la sfârşitul săptămânii şi se va îndrepta direct înspre unul dintre cluburile de golf ale preşedintelui SUA.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰