Turişti cazaţi pe scara unui hotel din Eforie Nord
În goana după profit, hotelierii de pe litoral au uitat de drepturile clienţilor. 30 de familii de turişti veniţi din toată ţara s-au trezit că nu au cazare. Deşi au plătit vacanţa de câteva luni prin agenţii. Cu bagaje şi copii, oamenii au aşteptat ore în şir pe scările unui hotel din Eforie Nord să li se elibereze camerele
În goana după profit, hotelierii de pe litoral au uitat de drepturile clienţilor. 30 de familii de turişti veniţi din toată ţara s-au trezit că nu au cazare. Deşi au plătit vacanţa de câteva luni prin agenţii. Cu bagaje şi copii, oamenii au aşteptat ore în şir pe scările unui hotel din Eforie Nord să li se elibereze camerele.
Abia după ce au chemat în ajutor poliţia, protecţia consumatorului şi presa, recepţionerii le-au promis că vor găsi soluţii.
Vacanţa la care au visat un an de zile a început dezastruos. Oamenii au venit din Hunedoara pe litoral să afle că au plătit la agenţie o cameră vândută de hotel altor turişti.
Ca ei sunt alte 30 de familii. Toate au plătit vacanţa cu luni în urmă iar azi au aflat că rezervarea lor s-a pierdut la hotelul din Eforie Nord.
În timp ce turiştii regretă banii daţi, hotelul şi agenţia de turism care a vândut pachetele îşi pasează vina pentru vacanţele distruse.
Cele 30 de familii au fost repartizate la alte hoteluri de aceeaşi categorie. Li s-a oferit în plus două zile gratuite de cazare ca să acopere prima zi pierdută de vacanţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰