Antena Meniu Search
x

Video Turiștii sosiți la Vama Veche au făcut deja prima baie în mare. Sezonul acesta, vizitatorii sunt așteptați cu reguli mai relaxate

Marea ne cheamă la ea, cu atât mai mult că 1 Mai s-a nimerit în acelaşi weekend cu minivacaţa de Paşte. 35.000 de turişti vor trăi marea eliberare la mare. Mulţi au ajuns deja de astăzi şi au făcut o plimbare pe plajă. Au simţit nisipul sub tălpi, iar unii, mai curajoşi, chiar au testat apa mării. Şi unde altundeva dacă nu în Vama Veche, staţiunea care n-are pereche.

de Redactia Observator

la 29.04.2021, 17:02

Vezi și
  • Turiştii care ajung weekendul acesta la mare se vor putea vaccina fără programare, doar cu buletinul, în centrul din Pavilionul Expoziţional Constanţa.
  • Vama Veche își așteaptă vizitatorii cu reguli mai relaxate

Primii turişti au ajuns deja la malul mării şi, chiar dacă apă este încă rece, au făcut şi prima baie în mare. Iar Vama Veche pare să fie şi în acest debut de sezon centrul distracţiei pe litoral.

Turist: Chiar mi-a fost dor. Nu se compară cu atmosfera de acum doi ani dinainte de pandemie, dar sperăm să revenim la normalitate cât mai curând.

Turiști: Am așteptat foarte mult timp să ajungem aici. Ne-am plănuit oricum de mult să venim. Urmează să mai vină și restul prietenilor noștri.

Şi ei, dar şi alte câteva mii de turişti sunt aşteptaţi cu nerăbdare de proprietarii hotelurilor şi teraselor care sunt pregătiţi să le ofere o atmosferă cât mai apropiată de cea de dinainte de pandemie.

Mugur Cristea, proprietar pensiune: Având experiența pandemiei și a regulilor de anul trecut găsesc o atmosfera de vacanță care probabil nu va fi foarte lungă, va fi până la ora 22, dar vor găsi tot ce înseamnă distracția, tot ce însemna vara pe care toți o așteptăm.

Florentina Dospinescu, administrator hotel: Țînând cont că anul trecut a fost ratat 1 Mai, anul acesta normal că ni-l dorim atât noi cât și turiștii. După cum știți e impus un grad de 70% pe care încă nu l-am atins.

Spre deosebire de anul trecut, sezonul acesta Vama Veche îi întâmpină pe turişti cu reguli mai relaxate. Beach baruile şi terasele se închid la ora 22, dar masca rămâne obligatorie chiar şi pe pajă. Petrecerile de noapte se mută în timpul zilei aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, iar muzică va fi în surdină.

În noaptea de Înviere, turiştii vor putea stă afară şi după ora 22, dar doar dacă vor merge la biserică. Altfel riscă să fie amendăţi. 

Constantin Glugă, IPJ Constanţa: Sunt convins că putem să stabilim la fața locului dacă se deplasează dinspre sau către biserică la acel moment și în acel loc.

Leontin Rădulescu, IJJ Constanţa: O să trebuiască să aplicăm legea la fel de ferm, cum am aplicat-o și până acum. Acolo unde se impune, avertisment, dacă nu, sancțiuni contravenționale cu amendă.

Turiştii care ajung weekendul acesta la mare se vor putea vaccina fără programare, doar cu buletinul, în centrul din Pavilionul Expoziţional Constanţa.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » Turiștii sosiți la Vama Veche au făcut deja prima baie în mare. Sezonul acesta, vizitatorii sunt așteptați cu reguli mai relaxate