Un medic de familie dintr-o comună din Botoșani a organizat propriul maraton de vaccinare anti-Covid. Câți oameni a reușit să vaccineze în 3 zile
Un medic de familie din Botoșani a demarat propriul ”maraton” de vaccinare împotriva Covid-19, într-o comună din județ. Inițiativa, în urma căreia au fost vaccinate 180 de persoane în doar 3 zile, a fost lăudată de șeful campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, într-o conferință de presă.
Presa locală scrie că este vorba de medicul de familie Arghir Fivi, care împreună cu Primăria din Răchiți și inspectorii DSP Botoșani au organizat un ”mini-maraton” de vaccinare în cadrul Căminului Cultural al comunei în perioada 12-14 mai.
"Un medic de familie din judeţul Botoşani a organizat chiar un mini-maraton de vaccinare cu vaccin de la compania Pfizer şi a reuşit să vaccineze în trei zile succesiv circa 180 de persoane din comuna Răchiţi", a spus Valeriu Gheorghiță, marți, într-o conferință de presă privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2.
Vaccinare anti-Covid la medicul de familie
Potrivit acestuia, 1.403 medici de familie au recepţionat, până în prezent, vaccinuri anti-COVID de la Johnson&Johnson, Moderna şi AstraZeneca.
"Etapa de vaccinare prin cabinetele de medicină de familie - la acest moment sunt 1.403 medici de familie care au recepţionat vaccinuri de la companiile Johnson&Johnson, Moderna şi AstraZeneca. Vaccinuri de la compania Johnson&Johnson au recepţionat 1.373 de medici de familie. Au fost distribuite în total 64.905 doze şi au fost deja administrate peste 29.000 de doze de vaccin", a precizat şeful CNCAV, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Topul județelor fruntașe la vaccinarea împotriva Covid-19
Până pe 17 mai, cel mai mult s-a vaccinat anti-COVID în reţeaua de medicină de familie în Timiş - 2.395 de doze, în Dâmboviţa - 1.543, Călăraşi - 1.523, în Bucureşti - 1.240 şi în Dolj - 1.035.
Potrivit botosaninews.ro, DSP Botoșani organizează un maraton și în comuna Albești, între
18-20 mai, cu sprijinul medicului de familie Calfa Ioana, în cadrul căruia se preconizează a fi vaccinate cu Pfizer 162 de persoane.
„Campania de vaccinare va continua în județul Botoșani în toate centrele, fără programare, în limita dozelor existente în centre și a locurilor libere. DSP Botoșani pregătește, și pentru acest weekend, un maraton de vaccinare”, susține directorul DSP Botoșani, Monica Adăscăliței.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰