Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un microbuz cu destinația Italia s-a răsturntat într-un șanț

Şoferul a pierdut controlul volanului pe un drum cu ceață, din Dolj. Cinci oameni au fost răniţi şi au avut nevoie de ajutorul medicilor.

de Redactia Observator

la 05.01.2014 , 09:57

De pe targa din ambulanţă, cu perfuzii şi imobilizată, femeia din imagini încearcă să-şi liniştească fiica prin telefon. Tânăra s-a speriat foarte tare atunci când a auzit că mama ei a fost implicată într-un accident, la scurt timp după ce a pornit la drum.

La fel ca ea, alţi patru oameni au ajuns, rând pe rând, la Spitalul Judeţean din Craiova. Toţi, pasagerii aceluiaşi microbuz.

Toţi sunt speriaţi, dar, din fericire, rănile suferite sunt minore.

Vezi și

Oamenii se aflau într-un microbuz cu opt locuri. Plecaseră de la Craiova şi se îndreptau spre Filiaşi. Într-o curbă, şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ. De vină ar fi fost remorca în care oamenii îşi puseseră bagajele, dar şi ceaţa deasă.

Aproape o oră, până când poliţiştii au repus microbuzul pe roţi şi l-au scos în afara părţii carosabile, traficul în zonă a fost restricţionat pe un singur sens de mers.

Judeţul Dolj a fost sub cod galben de ceaţă până aseară, la ora 23, la fel ca şi alte 19 judeţe, plus Capitala.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?
Observator » Ştiri sociale » Un microbuz cu destinația Italia s-a răsturntat într-un șanț