Un parapet ridicat în mijlocul unui drum provoacă tot mai multe accidente, într-o localitate din judeţul Mureş
Accidentele se ţin lanţ într-o localitate din judeţul Mureş, din cauza unui parapet ridicat în mijlocul unui drum. Peretele care separă sensurile de mers se opreşte lângă o trecere de pietoni şi reduce vizibilitatea şoferilor şi a celor care traversează
Accidentele se ţin lanţ într-o localitate din judeţul Mureş, din cauza unui parapet ridicat în mijlocul unui drum. Peretele care separă sensurile de mers se opreşte lângă o trecere de pietoni şi reduce vizibilitatea şoferilor şi a celor care traversează
Era pe trecerea de pietoni, era aproape pe trotuar cand l-a lovit maşina şi l-a târât şi a murit pe loc. Înalt de 80 de centimetri şi întins pe o distanţă de 3 kilometri, parapetul blochează vizibilitatea şoferilor. Iar pietonii care traversează regulamentar pe zebră ajung sub roţile maşinilor.
Localnici care se tem să-şi mai lase copiii pe stradă. Este tabloul negru pe care autorităţile locale îl privesc neputincioase.
Într-un singur an, de când a fost ridicat parapetul, au avut loc de cinci ori mai multe accidente decât se înregistrau înainte în zonă.
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- Antrenează-ți creierul ca un campion: Cursurile Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Sesiunea...
- 14 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
O altă problemă pentru traficul din comună o ridică nişte capace de canalizare.
Pentru că autorităţile locale par depăşite de situaţie, localnicii au luat problema în propriile mâini. Au început o campanie de strângere de semnături şi vor să trimită o notă la Bucureşti, prin care să ceară Companiei Naţionale de Drumuri să demoleze parapetul.
Sătenii din Sângeorgiu de Mureş au strâns deja peste 1.000 de semnături şi vor înainta petiţia către CNADNR chiar la începutul lunii viitoare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰