Unde poţi mânca o ciorbă bună în Bucureşti?
Preparatele româneşti tradiţionale sunt accesibile oricui şi sunt la mare căutare printre turiştii străini care vizitează capitala României.
Preparatele româneşti tradiţionale sunt accesibile oricui şi sunt la mare căutare printre turiştii străini care vizitează capitala României.
Mai jos poţi regăsi câteva dintre locaţiile apreciate atunci când vine vorba de mâncare tradiţională românească.
Lacrimi şi sfinţi
Restaurantul din Centrul Istoric al capitalei este un loc plin de farmec, unde preparatele savuroase se îmbină cu muzica tradiţională românească, constituind o atmosferă deosebită. Meniul este foarte variat şi cuprinde feluri de mâncare care pot satisface oricând orice gurmand. De la preparate din carne de peşte până la sarmale fierte în Sauvignon Blanc, meniul localului nu conteneşte să surprindă. Când vine vorba de ciorbe, poţi alege o ciorbă cu carne, cum ar fi cea de peşte, cea de potroace sau cea de burtă de viţel. Vegetarienii pot alege să savureze o porţie de supă cremă de hribi sau o supă de roşii de Maglavit.
Carul cu Bere
Un alt restaurant recunoscut pentru bucătaria tradiţională este Carul cu Bere. Dacă vrei să deguşti din istoria gastronomică românească, aici este locul ideal pentru a te iniţia în lumea preparatelor de neuitat. Meniul este pentru gusturile oricui, dar dacă nu te poţi opri asupra unui singur preparat, platourile bucătarilor îţi stau la dispoziţie pentru a-ţi satisface poftele culinare. Ciorbele sunt unul dintre preparate la mare căutare ale restaurantului. Acestea respectă reţetele tradiţionale, aşă că aici poţi gusta ciorbă precum cea de văcuţă, cea de perişoare, cea de fasole cu carne porc afumată sau chiar un borş delicios de peşte. Carul cu Bere este unul dintre cele mai vechi restaurante din Bucureşti, aşa că, dacă alegi să iei masa acolo te vei bucura de o arhitectura deosebită.
Doi Cocoşi
Deşi este situat la marginea Bucureştiului, restaurantul Doi Cocoşi se bucură de o apreciere aparte în rândul pasionaţilor de mâncăruri tradiţionale. Atmosfera şi modul în care eşti întâmpinat la Doi Cocoşi te vor determina să te întorci de fiecare dată. Preparatele din pui sunt specialitatea bucătarului, iar puiul la ceaun este cel mai apreciat fel servit la acest restaurant. Chiar şi la capitolul “Ciorbe”, bucătarul nu dă niciodată greş, iar borşul de găină sau ciorba de văcuţă te vor convinge să mai faci o rezervare.
Costelaria
Acest restaurant este recunoscut pentru preparate din coaste, după cum îi spune şi numele. Dacă vrei să încerci şi alte mâncăruri, ciorbele cu coaste de porc sau de viţel sunt preparate pe care trebuie să le încerci. În plus, dacă ai ajuns cu familia sau cu un grup de prieteni la acest restaurant, platourile care includ coaste de porc şi de vită sunt cea mai bună alegere.
Bucătăraşul cel Dibaci
Propune un meniu care satisface până şi cei mai capricioşi gurmanzi. Aici poţi gusta de la preparate tradiţionale româneşti până la mâncăruri specifice bucătăriei italiene sau chiar celei asiatice. Mare avantaj al localului îl reprezintă preţurile accesibile oricui, care te vor îndemna să comanzi multe feluri de mâncare. Supa de pui cu tăieţei sau supa cremă de ciuperci cu crutoane sunt printre cele mai apreciate specialităţi. Mai mult, poţi comanda mâncărurile care ţi-au luat ochii chiar la tine acasă şi să le consumi în liniştea căminului tău.
Aşadar, dacă ţi-am făcut poftă de o ciorbă ca la mama acasă, dar nu vrei să te deplasezi, poţi oricând comanda mancare romaneasca in Bucuresti cu foodpanda.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰