Antena Meniu Search
x

Curs valutar

UPDATE! Anchetă la ruinele restaurantului libanez din Constanţa

Continuă ancheta în ruinele restaurantului din Constanţa unde trei fete au ars de vii. O armată de specialişti caută să reconstituie firul evenimentelor care au provocat tragedia

de Redactia Observator

la 10.04.2014 , 19:47

Criminalişti şi specialişti în incendii şi explozii au intrat iar astăzi în clădirea arsă de pe Bulevardul Tomis. Cu ei a fost şi patronul restaurantului, acuzat de familiile tinerelor arse de vii că n-ar fi făcut nimic ca să le salveze.

Toate documentele pe baza cărora a funcţionat în ultimii patru ani restaurantul libanez au fost cerute de procurorii Parchetului General. Mai ales că de anul trecut, în clădirea care a ars, au funcţionat alte două localuri. Un club şi un cazino. Fără autorizaţie, spun surse din anchetă.

Probele luate din restaurantul libanez vor ajunge în laboratoarele Institutului Naţional de Cercetare pentru Protecţie Antiexplozivă de la Petroşani.

Vezi și

Restaurantul nu ar fi avut autorizaţia de securitate la incendiu. Paradoxal, angajaţii ISU erau clienţi obişnuiţi ai restaurantului aflat aproape de sediul pompierilor.

Deocamdată patronul restaurantului plăteşte doar o amendă de 80.000 de lei. Câte 20.000 pentru cântăreaţa şi cele trei dansatoare care nu aveau contracte de muncă legale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » UPDATE! Anchetă la ruinele restaurantului libanez din Constanţa