Video Varianta ieftină prin care îţi poţi repara maşina de unul singur. Cât costă să îţi verifici autoturismul la un self-service auto
Fie că n-au timp, n-au încredere sau n-au bani, sunt mulţi români care încearcă să-şi repare singuri maşinile. Mai ales dacă nu e o intervenţie complicată. Iar acum pot face asta nu doar în spatele blocului, ci în self-service-uri. Au tot ce le trebuie la îndemână ca să se descurce singuri.
Alexandru vine la self-service chiar şi de câteva ori pe lună. Îşi verifică maşina şi mai face mici reparaţii, dacă e cazul. Cum e pasionat de meştereală şi chiar se pricepe, self-service-urile sunt cea mai la îndemână soluţie pentru el.
Alexandru, client: Am avut de verificat nişte sunete la suspensie pentru că am nişte troncănituri când dau dreapta maxim de volan, în plecare, şi am vrut să fiu sigur că nu e ceva care m-ar lăsa în Piteşti, în Ploieşti sau în altă parte şi nici că nu pierd o roată pe drum.
Pentru 60 de lei pe oră, cei care vor să meşterească la maşină se pot folosi de instrumentele din atelier. La un service obişnuit, schimbarea unui far de exemplu, poate să coste chiar şi 150-200 lei. Aşa că mulţi aleg varianta mai prietenoasă cu buzunarul.
Alexandru, client: Economisim bani, în primul rând. Cel puţin pentru mine, student, este foarte important. O revizie obişnuită la o maşină, de obicei, durează undeva la maxim 2 ore, revizia de la început până la final. Adică, din momentul când calezi maşina pe elevator şi o ridici, până când laşi maşina jos şi o dai afară. La un service normal, chestia asta ar dura undeva la o zi pentru că ei au alte maşini prioritare.
- De ce a ajuns un român cu Dacia Spring în service, la scurt timp de la achiziție. L-au programat peste o lună...
- Zeci de maşini s-au făcut scrum în urma unui incendiu la un service auto clandestin din Mehedinţi. Peste 200 de...
- Coadă la instalaţiile de GPL pentru maşini. În cât timp se amortizează costul montării, de 1.100 de euro
- "Era dezastru, ardea totul!" Flăcări uriașe într-un service auto din Craiova. A fost emis mesaj RO-Alert
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Mecanici de ocazie, pentru propriile maşini
Dar nu e singurul motiv pentru care şoferii vin în self service. Unii sunt păţiţi cu reparaţii mai degrabă îndoielnice în service-uri de cartier, aşa că preferă să facă totul cu mâna lor.
Alexandru, client: Aici pot să mi verific eu, ce trebuie şi pot să mă asigur că iau ce trebuie şi nu sunt alte chestii adăugate care nu trebuiau sau care puteau fi schimbate. Şi vreau să mă asigur că treaba pe care mi-o fac, mi-o fac eu, cu mâna mea.
Marea majoritate a mecanicilor de ocazie sunt tineri pasionaţi care au cunoştinţele şi îndemânarea necesare. Aşa sunt încurajaţi să nu mai lucreze în condiţii improprii, evitând astfel eventuale accidentări.
Dan Pantilin, fondator self-service auto: Este un loc unde poţi veni să-ţi lucrezi singur la maşina ta. Avem condiţiile ideale, avem scule, avem elevatoare şi un spaţiu foarte ok.
Cei mai mulţi dintre cei care vin să-şi repare aici maşinile sunt bărbaţi cu vârste curpinse între 21 şi 61 de ani.
Dan Pantilin, fondator self-service auto: Dacă e să o luăm de la chestiile simple, în primul rând să verifice ce are o maşină, că bate, că troncăne, că se aude un zgomot. După care, urmează schimbul de filtre, ulei, revizia obişnuită şi urcând în scara complexităţii un schimb de curea, accesorii, furtun, becuri sau faruri cu totul.
Cel puţin şapte şoferi vin în fiecare zi în acest self service ca să-şi verifice sau să-şi facă mici reparaţii la maşini.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰