Antena Meniu Search
x

"Vreau să ajut"- La doar şase ani, Violeta se luptă cu probleme mari de sănătate. Şansa ei la o viaţă normală stă în două operaţii care trebuie făcute în SUA

Violeta are 6 ani. Este un copil pentru care părinţii au făcut eforturi mari să vină pe lume. Dar problemele de sănătate au apărut la doar câteva luni. Fetiţa nu se dezvoltă bine, iar recuperarea nu a dat roade deloc.

Vezi și

Violeta are 6 ani. Este un copil pentru care părinţii au făcut eforturi mari să vină pe lume. Dar problemele de sănătate au apărut la doar câteva luni. Fetiţa nu se dezvoltă bine, iar recuperarea nu a dat roade deloc.

Acum, piciorul drept este deformat şi Violeta abia mai merge. Şansa ei la o viaţă departe de scaunul cu rotile în care riscă să fie imoblizată înseamnă două intervenţii chirugicale care nu pot fi făcute decât în Statele Unite ale Americii.

Iar familia copilei nu are banii necesari. O putem ajuta pe Violeta donând doi euro, prin SMS, la numărul 8848.

Violeta s-a născut prematur, alături de sora ei geamană, Camelia. Părinţii au sperat că amândouă vor fi bine.

Nu a fost aşa, Violeta a început repede să dea primele semne că sănătatea îi este afectată: a început să facă primii paşi însă foarte greu şi cu dureri mari.

După zeci de investigaţii medicale, părinţii nu au primit nicio speranţă că fetiţa se va face bine în Romania. Nici kinetoterapia zilnica nu a ajutat-o pe Violeta. 

"Am considerat că putem depăşi şi faza asta şi că o să o învăţăm să fie o luptătatoare şi să accepte că are o problemă şi să o depăşească. Problema s-a agravat când ne-am trezit că i s-a strâmbat piciorul drept, s-a scurtat tendonul, toată laba s-a sucit",  povesteşte Monica Baltagaru, mama Violetei.

Şansa ca Violeta sa devină un copil sănătos vine din Statele Unite.

"În feburarie anul acesta am luat legătura cu clinica din America, am aplicat pentru un consult la distanţă, am primit ok în 28 aprilie, am primit răspunsul lor că este acceptată la operaţia pe coloană şi de alungire de tendoane. Sunt doua operaţii practic. Este salvarea ei", a spus mama fetei.

Puteti contribui la fondul de solidaritate al Campaniei "Vreau sa ajut" donând doi euro prin SMS la numărul 8848, număr pus la dispoziţie de Orange, Telekom Romania Mobile şi Vodafone pentru Campania "Vreau sa ajut".

Sau, sunând la numerele afişate pe ecran, din reţeaua Telekom, reţeaua de telefonie fixa. Aceste numere sunt alocate gratuit Campaniei "Vreau să Ajut".

Puteţi dona trei, cinci sau zece euro. Din fondul de solidaritate al campaniei o putem ajuta pe Violeta dar şi pe alti copii.

Puteţi dona şi nominal în conturile Fundaţiei Mereu Aproape, deschise la BRD, în lei şi în euro. Românii din străinatate pot contribui la salvarea Violetei online sau prin paypal menţionând numele ei. Orice suma conteaza!

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri sociale » "Vreau să ajut"- La doar şase ani, Violeta se luptă cu probleme mari de sănătate. Şansa ei la o viaţă normală stă în două operaţii care trebuie făcute în SUA