Antena Meniu Search
x

Video Vremea face ravagii: Ninsorile şi viscolul au pus stăpânire pe zona de munte, iar în unele judeţe a plouat cât pentru o lună

Fenomenele extreme răvăşesc România. În staţiunile de la munte, maşinile au fost îngropate sub troiene, iar la câmpie, ploile au făcut ravagii. Au fost judeţe în care, în patru ore, a plouat cât pentru o lună. Un tren a deraiat în Vâlcea, după ce apa a spălat şinele, iar un bărbat abia a putut fi salvat dintr-un râu în care căzuse cu maşina.

de Redactia Observator

la 05.01.2021, 21:05

Vezi și
  • Vremea neprietenoasă a făcut ravagii în ţară
  • În anumite locuri, râurile au ieşit din matcă

În sfârşit e iarnă adevărată la munte. Ninsorile şi viscolul au pus stăpânire pe zonele înalte din ţară. După o noapte de cod roşu, în staţiunea Rânca, maşinile au dispărut sub nămeţi. De 24 de ore, utilajele de deszăpezire lucrează fără întrerupere să păstreze drumul deschis pentru că în zonă sunt mulţi turişti. Aceştia însă nu par deranjaţi de situaţie. 

Şi în staţiunea Straja din Hunedoara a nins azi-noapte cât pentru o iarnă întreagă. În Sinaia, drumul care duce la Cota 1400 a fost închis din cauza vremii.

În timpul nopţii, au fost emise două coduri roşii. Unul de ninsori, pentru zona montană din judeţele Braşov, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. Aici, viscolul a avut puterea unui uragan. Cel de-al doilea cod roşu a a fost emis pentru ninsori în Gorj, Mehedinţi şi Hunedoara, dar şi pentru precipitaţii în zonele joase. În patru ore, a plouat cât pentru o lună întreagă. 

Autorităţi în alertă

În Călimăneşti, Vâlcea, locomotiva şi un vagon al unui tren de călători au deraiat. Aluviunile de pe versanţi au spălat terasamentul pe o distanţă de 300 de metri. Din fericire, niciunul din cei 9 călători nu a fost rănit. 

Şi Valea Oltului a fost blocată din cauza căderilor de pietre după ce o parte dintr-un zid de sprijin s-a dărâmat. Aproape 300 de maşini şi camioane au stat cu orele blocate până a fost curăţat drumul.

Râurile au ieşit din matcă. Jiul a crescut cu 130 de centimetri, iar oamenii au fost avertizaţi prin Ro-Alert să nu traverseze podurile. În Aninoasa, apa s-a năpustit în curţi.

Cristian Ştefan, directorul operatorului local de apă: Partea cea mai de jos cu debitul mare este aici. Facem o canalizare de la cel mai jos punct către Jiu ca să se ducă apa.

În oraşul Târgu-Jiu, pompierii au salvat 150 de oi, cu barca. 

Iar în Vâlcea, pompierii au scos din apele învolburate un bărbat care a ajuns cu maşina într-un pârâu.

Până mâine seară, ploile şi ninsorile se vor împuţina, apoi un nou val de precipitaţii va veni peste întreaga ţară dinspre vest.  În cursul zilei de joi vor fi ploi în zonele joase din sud, ninsori şi vânt la munte, lapoviţă şi ninsoare în restul ţării.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Vremea face ravagii: Ninsorile şi viscolul au pus stăpânire pe zona de munte, iar în unele judeţe a plouat cât pentru o lună